A încercat logofătul Mihul să-l asasineze pe Ştefan cel Mare?

3
3.759 vizualizari

stefan-cel-mare-20Început de ianuarie 1456. La o casă boierească înconjurată de copaci acoperiţi cu promoroacă, apare un tânăr de sub căciula căruia se văd plete blonde. Privirea amintind de seninul cerului, pare a unui om matur, hotărât. Imediat fu primit cu bucurie şi introdus în încăpere. E Ştefan, acum pribeag în Ţara Românească, fiul nefericitului Bogdan al II-lea ucis mişeleşte de Petru Aron la Reuseni. Nu după mult timp, sosi aici şi unul din marii boieri moldoveni, Logofătul Mihu. Discuţia între cei doi se înfiripă repede. Ştefan vorbi deschis: va lupta pentru a lua tronul Moldovei. Făgăduieşte iertare boierilor „hitleni” şi oferă dregătorii tuturor boierilor care ar primi să-l părăsească pe Aron.

Mihu îl ascultă cu atenţie. Privirea sa de culoarea uieluiui pare să se schimbe. Dorea el să-l ajute pe Ştefan? Nicidecum. Ştefan se arătă ca un bărbat cu care nu e bine să te pui. Să-l conduci din umbră nici atât. Atunci? Rămânea o singură cale: asasinatul. A încercat atunci Mihul logofătul să-l omoare pe Ştefan din porunca lui Petru Aron? „Nu este exclus, scria reputatul istoric Nicolae Grigoraş, că la sugestia lui Petru Aron, acest Logofăt să fi pus la cale asasinarea lui Ştefan”.

Ştefan nu mai putea fi nici prins, nici omorât. Învăţase mult din păţania tatălui său, să nu aibă încredere în boierii schimbători. Şi iată-l pe Ştefan, Domn al Moldovei. Boierii îi jură credinţă la „Direptate”. Ştefan nu s-a lăsat însă amăgit. Din mulţimea boierilor linguşitori şi schimbători, alege numai ce este bun. Mai mult, în primul său „sfat domnesc”, având 19 boieri, păstrează 9 din foştii sfetnici a lui Petru Aron, printre care era chiar bancherul genovez Dorino Cattaneo „omul de încredere a fostului domn”. Boierul Stanciu revine în 1457, urmat de Lazea Pitic, Costea Danovici,  Duma Broevici şi  Ştibor. Dar Mihu? Acesta refuză deşi la 13 septembrie 1457 Ştefan îi scrie în Polonia: „Te-am iertat şi toata mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Şi nu vom aminti niciodată, în veci, cât vom trăi  de  lucrurile   şi întâmplările trecute”.

Peste trei ani, la 12 iunie 1460, Ştefan îi acordă logofătului un salvconduct, scriind că „nu se va mai gândi niciodată la cele întâmplate în „Ţara Basarabilor” sau  oriunde în altă parte, în orice vreme sau în orice zile, de acele lucruri sau de orice altă duşmănie”. Din nou refuz. Au trecut 10 ani de zile. Ştefan nu-l uită pe marele boier, acordându-i la 10 august   1470, pe lângă „carte de trecere”, şi înapoierea satelor „Negoeşti, Costeşti, Pârtănaşi şi Valea Seacă” din ţinutul Bacăului. Ca siguranţă că bătrânul Mihu nu s-a mai întors la moşia sa. Ţinea mai mult la capul său decât la pământ. Mult mai târziu, la 23 iunie 1551, moşia Negoeşti va fi împărţită împreună cu alte sate Anei, „fata Gănesii”, nepoţilor ei şi “feciorilor Jurginii”.

De boierii „hitleni”, Ştefan n-a scăpat de-a lungul marii sale domnii, având probleme cu ei chiar până în ultimele zile de viaţă. Îl va trăda boierul Roman Gârboveţ, şi chiar Bogdan, cumnatul său, care va fugi peste Milcov „pentru oarecare fapte ale răutăţii lui, ca să scape de sub ascultarea domnească”.

Dacă a fost într-adevăr o încercare de asasinare a lui Ştefan de către Mihu logofătul, rămâne ca cercetătorii să-şi spună cuvântul.