EXCLUSIV! Alexandru Ioan Cuza avea în el sângele lui Ştefan cel Mare

Scriam în articolul acesta despre istoria României (Din enigmele unei alegeri controversate: în 1859, trebuia să fie ales domnitor poetul Costache Negri, în loc de Al. I. Cuza) contextul în care a fost ales domnitor al Moldovei Alexandru Ioan Cuza, în anul 1859, pentru ca ulterior, să fie ales şi domnitor al Ţării Româneşti. Dar Cuza nu făcea parte din mari familii boiereşti, ca de exemplu Ghica, Sturdza sau Mavrocordat.

Şi totuşi, cum nimic nu e întâmplător în istorie, am să vă prezint o informaţie în premieră în România (după câte ştiu eu…) Şi anume faptul că primul domnitor al principatelor unite se trăgea din însuşi marele Ştefan cel Mare! Iată, în continuare, linia genealogică:

Generaţia 1: Ştefan cel Mare, 1435-1504, domnitor al Moldovei:
Generaţia 2: Petru Rareş, 1486-1546, domnitor al Moldovei:
Generaţia 3: Maria Rareş, căsătorită cu Ioan Movilă, mare logofăt al Moldovei:
Generaţia 4: Simion Movilă Vodă (†1607), domnitorul Moldovei:
Generaţia 5: Ioan Movilă (†1640), pretendent la tronul Moldovei:
Generaţia 6: Ileana Movilă (†1691), căsătorită în 1655 cu Miron Costin (1633-1691), cronicar al Moldovei:
Generaţia 7: Ioan Costin, hatman al Moldovei, căsătorit cu Safta Jora:
Generaţia 8: Ilinca Costin, căsătorită în 1706 cu Miron Cuza, logofăt al Moldovei:
Generaţia 9: Ioniţă Cuza, 1715-1778, mare spătar şi mare stolnic al Moldovei, decapitat de Constantin Moruzi Vodă:
Generaţia 10: Nicolae Cuza, 1755-1805, căminar al Moldovei:
Generaţia 11: Ioan Cuza, 1783-1848, mare spătar al Moldovei:
Generaţia 12: Alexandru Ioan Cuza, 1820-1873.

Foarte interesant îl reprezintă faptul că mama lui Alexandru Ioan Cuza, Sultana Cozadini, era nepoata mătuşilor Scanavi, Elena Scanavi şi Mărioara Scanavi, ambele măritate cu doi domnitori fanarioţi – Ion Caragea Vodă şi, respectiv, Nicolae Mavrogheni Vodă. Ceea ce ne putem întrebarea dacă nu cumva Alexandru Ioan Cuza a fost scos la înaintare de fanarioţi… Toate aceste elemente îmi sugerează faptul că alegerea lui Cuza ca domnitor în 1859 n-a fost chiar întâmplătoare şi poate că puterea fanariotă nu era deloc decăzută nici măcar la mijlocul secolului al XIX-lea, deşi prin cărţile de istorie ni se spune că Fanarul s-a prăbuşit după revoluţia de la 1821. Vedeţi tot articolul meu din 2012 pe această temă: O nouă enigmă istorică: Cuza a ajuns domnitor al României cu ajutorul fanarioţilor greci!?