Din enigmele unei alegeri controversate: în 1859, trebuia să fie ales domnitor poetul Costache Negri, în loc de Al. I. Cuza

Împrejurările în care Cuza a fost ales domn al Moldovei sunt îndeobşte cunoscute. Comparând mărturiile contemporanilor, precum şi relatările istoricilor, se pot constata unele contradicţii pe care datele cunoscute până astăzi nu le-au putut clarifica. Principala întrebare este dacă alegerea lui Cuza în calitate de candidat al partidei naţionale a fost „o bombă neaşteptată”, un act spontan intervenit în focul discuţiilor de la Elefant, din faimoasa noapte de 3 ianuarie 1859, sau a fost o candidatură subtil premeditată.

Detaliile frământărilor din cele două partide, cea naţională şi cea a „bătrânilor” sau a „strigoilor”, adică cele două grupuri ale Sturdzeştilor, tatăl şi fiul, sunt de asemenea controversate. Un document inedit, care ne ajută poate să elucidăm unele dintre aceste date, a fost scris de ziaristul şi diplomatul francez Baligot de Beyne, secretar al Consulatului Franţei din Constantinopol şi secretar al domnitorului Cuza. Însemnările lui Baligot de Beyne, scrise pe 8 pagini de hârtie, format mare, se află astăzi în Cabinetul de manuscrise al Bibliotecii Academiei, în Arhiva domnitorului Cuza.

Trebuia să fii bogat pentru a candida la domnia ţării

Condiţii pentru a fi candidat la domnie cu ocazia alegerilor din 1859: orice român posedând un titlu de boierie (cel puţin postelnic) şi un venit de 4.000 de ducaţi. Negri nu avea averea dorita şi prietenii săi hotărâseră să voteze pentru el. Atunci, Vasile Alecsandri, fără ştirea şi în absenţa lui, prin mijlocirea unei donaţii, i-a trecut dreptul de proprietate asupra moşiei sale Pătrăşcani; dl. Rosetti-Teţcani a făcut acelaşi lucru cu moşia sa de la Teţcani.

Costache Negri, preferatul boierilor naţionalişti moldoveni, refuză candidatura

Costache Negri, iubit, apreciat şi admirat de contemporani, se găsea în 1858 în situaţia de a nu putea fi ales deputat pentru că nu dispunea de venitul cuvenit. Ales totuşi deputat, şi-a dat demisia, care i-a fost însă respinsă de Cameră. Negri ar fi putut fi un om bogat. Tatăl său vitreg, poetul Costache Conachi, îi propusese să-l facă moştenitorul marii sale averi, cu condiţia să-i poarte numele, dar Negri preferase să rămână numai cu moşia sa, Mânjina din Covurlui, şi cu numele lăsat de tatăl său. Prietenii săi, Vasile Alecsandri, C. Rosetti-Teţcani şi alţi doi, pe care poetul nu-i mai aminteşte (Manolache Costache Epureanu şi Lascăr Rosetti), s-au asociat pentru a-i constitui un legat din moşiile Pătrăşcani şi Teţcani, creându-i astfel, fără ştirea lui, venitul necesar.

Când a aflat despre intenţiile prietenilor, C. Negri o protestat într-o scrisoare către V. Alecsandri, din 2 decembrie 1859: „De vreme ce nu m-am încercat a-mi face drepturi pentru deputăţie când nu le aveam, asemenea nu mă voi încerca a mi le face pentru domnie, când le am încă şi mai puţin”. Modest şi convins de importanţa voinţei naţionale, el socotea că „Deşi alegerea domnului este o chestie cu totul secundară şi subordonată la alegerea deputaţilor naţiei, care aceasta este totul, dar sunt de ajuns bărbaţi moldoveni mai vrednici de însărcinat cu povara domniei, cari au şi adevărate drepturi legale şi cu care astăzi nu mă pot asemăna decât în deopotriva durere pentru binele acestui al nostru pâmânt”.

În Moldova, erau atunci trei partide:
1. Partida naţională, 31 la 32 de membri;
2. Partida Gr. Sturdza, peste 15;
3. Partida M. Sturdza, 5 sau 6.

Partida Gr. Sturdza, vechi servitor sau prefect al tatălui său, între alţii: C. Hurmuzaki, Gh. Sturdza, cumnatul său. Partida Mihail, bătrânul: Bălănescu, N. Mavrocordat. Partida naţională, tineretul, având ca ţel combaterea celor două candidaturi Sturdza. Cât despre candidatul acesteia, se înţeleseseră să numească pe cel care va întruni majoritatea.

Alecsandri, noul favorit al naţionaliştilor moldoveni

Nu se pronunţase niciun nume; ajunşi în ajun partida naţională era totuşi fracţionată în două grupuri. Principalii candidaţi erau V. Alecsandri, susţinut de 16 membri, Lascăr Catargi, 4 – 5 voturi, Kogălniceanu, 2 – 3 voturi, Mavrogheni, 2 – 3 voturi, precum şi alţii. Cu toată dorinţa prietenilor săi, Negri nu era candidatul oficial şi unic al partidei naţionale.

Interesată ca ţara să aibă o Adunare obştească liberă, conformă principiilor sale, domnul fiind numai exponentul adunării, partida hotărâse să aleagă pe omul care va întruni numărul cel mai mare de voturi; în ultimul moment, vanitatea îndemnă pe mulţi naţionali să-şi propună candidatura sau să admită să fie susţinuţi. Alecsandri scria fratelui său încă de la 28 decembrie 1858 : „Candidatura mea la domnie devine serioasă, vai chiar prea serioasă pentru gusturile şi ideile mele. Dar ce pot face? Sunt împins de un partid destul de mare şi sunt combătut de toţi prietenii şi cunoştinţele noastre care se cred membri ai marii aristocraţii”.

Susţinătorii lui Alecsandri erau, în majoritate, boieri de rangul al doilea, ostili marilor boieri. „Un nou partid se forma în mijlocul acestui vârtej de patimi prosteşti, scria poetul, acela al deputaţilor din clasa a doua, care, nemaivrând pe tron un Ghica, un Balş, un Sturdza, puseseră ochii pe mine”.

Într-un memoriu inedit, în limba franceză, D. A. Sturdza, ostil atât lui Cuza cât şi lui Alecsandri, socoteşte că partizanii acestuia erau de fapt recrutaţi dintre cei „pentru care o ajunge la putere era un câştig, un mijloc de a face avere”, iar A. D. Xenopol crede că Alecsandri era sprijinit de „banda neagră” în fruntea căreia era N. Docan.

Alecsandri vrea să se dezică de propria candidatură în favoarea lui Negri… dar iese cu ceartă mare

La 3 ianuarie 1859, reuniune la Elefant, Cabinet de Istorie Naturală aflat în Târgul de Sus al Ieşilor (actualul Muzeu de Istorie Naturală din Iaşi). D. Rallet, din partida naţională, locuise acolo, avea un salon mare. A merge la Elefant însemna a merge în vechiul apartament al lui Rallet.

 

La 3 seara, adunare la Elefant. V. Alecsandri sondase pe cei 16 partizani ai săi în scopul de a face să fie substituit în locul numelui său, acel al lui Negri. Atunci, adresându-se tuturor le-a spus: „Partida noastră este fracţionată; fiecare fracţiune este mai slabă decât partida lui Grigore, cu atât mai mult dacă obţine şi voturile tatălui său. Pentru a fi următori programului nostru, propun să reunim toate voturile noastre asupra unei singure persoane pe care o iubim, o respectăm, care oferă toate garanţiile prin trecutul său, prin caracterul său. Cine? Eu sunt gata să mă dezic de candidatura mea, susţinută de 16 membri, în favoarea lui Negri, cu condiţia totuşi ca toţi candidaţii să-mi imite exemplul”.

Apoi, luând în parte pe fiecare candidat. „Dl. Mavrogheni, vă deziceţi în favoarea lui Negri?” – Da !”; apoi, făcu la fel Lascăr Rosetti şi Kogălniceanu. Numai Lascăr Catargi a refuzat, zicând că Negri era un comunist care vroia să împartă proprietăţile ţăranilor. Mare ceartă, care devine violentă, între Lascăr Catargi şi Kogălniceanu. Kogălniceanu a declarat că-l va combate pe viaţă şi pe moarte, pentru că îl consideră ca pe reprezentantul reacţiunii. În urma acestei discuţii, adunarea s-a risipit.

Deşi D. A. Sturdza este de părere că Alecsandri s-a luptat pentru candidatura personală, totuşi nu se poate pune la îndoială sinceritatea proiectului comunicat fratelui său de către poet din scrisoarea din 1/13 ianuarie: „În seara aceasta, sunt hotărât să mă duc la reuniunea pregătitoare a partidei naţionale pentru a le declara că este un spectacol ruşinos acela pe care prin mizerabila noastră dezbinare îl oferim ţării, că toate partidele trebuie să se contopească într-unul singur pentru a salva situaţia, pentru a-l combate victorios pe Mihail şi Grigore Sturdza şi că, pentru un asemenea rezultat, eu cel dintâi mă dezic de toate drepturile mele în favoarea lui Negri, care este destinat de Providenţă să împace toate partidele”.

Discursul lui Vasile Alecsandri, din seara de 3 ianuarie, a avut darul să-i convingă pe toţi umaniştii, în afara lui Lascăr Catargi, pe care îl speriase atitudinea lui Costache Negri din Divanul ad-hoc, în problema ţărănească. Rămânând doar doi candidaţi, Negri şi Catargi, Kogâlniceanu, în urma unei violente discuţii avute cu acesta din urmă, a preferat să se retragă din adunarea de la Elefant; el acceptase iniţial candidatura lui Negri, şi nu pentru că era mare boier, aşa cum a fost acuzat, ci pentru că nu s-a sfiit de pleda cu curaj şi independenţă cauza ţăranilor.

Dar, apare în cărţi colonelul Cuza…

Noaptea, pe la ora 2 dimineaţa, partida d-lui Alecsandri se aduna la Panait Cazimir şi decide că voturile nu vor fi date lui Negri. Pentru ce? Mai cu seama pentru ceea ce s-a spus: faptul că Negri era cumnatul lui Vogoride. Toţi au fost foarte încurcaţi. Atunci, unul dintre ei – Docan, Pisoski sau Cracti – pronunţă numele lui Cuza; toţi acceptă aceasta candidatură.

La 4, seara, la noua adunare, V. Alecsandri află, nu fără mirare, că colonelul Cuza este candidatul definitiv. Pentru ce? Cum? Cuza era din partida liberată, nevrând pe Negri, a fost acceptat de partizanii lui Alecsandri. La adunarea pregătitoare, hotărâtă pentru seara, toţi cei 31 din partida naţională erau convocaţi. Dar numai cei 16 ştiau ca era ales Cuza.

D. A. Sturdza înclină să creadă că Al. I. Cuza era candidatul partidului de mici boieri care se strânseseră în jurul lui Alecsandri: „Dacă Cuza nu era de atunci candidatul acestui partid, în orice caz, îşi pregătea deja terenul pentru a ajunge la tron! Şansele erau că aparţinea unei familii care putea tot aşa de bine să fie socotită între marile familii ca şi între cele mijlocii, că nu-şi anunţase încă ideile despre chestiunile sociale şi că venise ultimul în discuţie, în timp ce ceilalţi erau uzaţi”. După părerea lui, când încordarea în partida naţionala a ajuns la culme, a început Cuza să se agite mai pe faţă şi să-şi formeze un partid. Alecsandri, văzând că nu putea să reuşească cu niciun preţ, i-a dat în secret parte din voturile sale şi de acum înainte au făcut planul. Sturdza mai pretinde a şti despre Cuza că, după alegerea sa, a declarat el însuşi că s-a ţinut de-o parte la început, deşi mai mulţi prieteni l-au sfătuit să intre în luptă, numai pentru a-i lăsa pe adversarii săi să se uzeze.

Notele culese de Baligot de Beyne ne pun însă la îndemână o informaţie preţioasă, care infirmă părerile lui D. A. Sturdza. Alecsandri a fost complet străin de hotărârea membrilor partidului sau de a-şi alege candidat pe Cuza, liberal ca şi ei. Nemulţumiţi că nu au fost consultaţi în prealabil, ei erau ostili lui Negri pentru că era cumnat cu odiosul fost caimacam, N. Vogoride. Alarma alegătorilor s-a dovedit a fi neîndreptăţită. Nu numai că C. Negri a fost întotdeauna împotriva cumnatului său, ci şi soţia acestuia, Cocuţa Conachi, sora lui Negri, a combătut atitudinea antiunionistă a soţului ei. Hotărârea alegătorilor săi l-a surprins pe Alecsandri şi poate chiar l-a ofensat.

Aşadar, şedinţa de alegere a candidatului. Au fost distribuite bilete, fiecare invitat să scrie numele candidatului său. Negri – 15, Cuza – 13 Mavrogheni – 3. Trebuiau 16 voturi. Exact un vot i-a lipsit lui Costache Negri să devină domnitor în locul lui Cuza.

Urmează un alt tur de vot. Mavrogheni, deşi avea doar 3 voturi, nu a declarat că se retrage. Kogălniceanu, înainte de votare, a avut o discuţie cu L. Catargi şi s-a retras. Văzând aceasta, Rolla a pus să închidă uşa cu cheia şi a pus-o în buzunar. Mavrogheni a leşinat într-o camera alăturată. Apoi, încă un tur de vot: se formă o nouă majoritate, iar Cuza este salutat ca domn.

Important este faptul că numele lui Cuza o avut darul să potolească spiritele învrăjbite ale numeroşilor candidaţi şi că, în unanimitate, au semnat în aceeaşi noapte procesul-verbai prin care declarau: „Astăzi în 3 ghenarie anul 1859, Partida naţională independentă, întrunindu-se în şedinţă şi păşind la scrutin pentru alegerea candidatului la domnie, pe care cu toţii cu onor ne îndatorăm a susţine în Adunare, prin vot pe faţă, au ales cu majoritate absoluta de candidat la domnia Moldovei pe colonelul Alecu Cuza”. Urmau semnăturile…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.