Conform legendelor, magnificul împărat Alexandru cel Mare purta două coarne! De ce?

Alexandru cel Mare (356 î.Hr. – 323 î.Hr.), cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, a fost unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat şi Mijlociu. La moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată, care se întindea din Balcani până în India.

Conform unor tradiţii diferite şi în epoci diferite, Perseu şi Hercule sunt consideraţi deopotrivă strămoşi ai lui. Aristotel i-a dăruit lui Alexandru un exemplar din „Iliada” lui Homer, pe care tânărul a învăţat-o pe de rost, iar uneori se privea pe sine însuşi ca pe un semizeu, aidoma lui Ahile.

În 332 î. C., a plecat într-o expediţie spre templul lui Amon din oaza Siwa, la circa 800 de kilometri vest de Memfis, în Egipt. Se spune că s-a aflat la un moment dat în pragul morţii în cursul acestei călătorii, deşi este posibil să fie vorba despre o „moarte mistică”. Cert este faptul că Alexandru a fost recunoscut de preoţii de acolo şi iniţiat. Se afirmă uneori că preoţii i-ar fi spus că este fiu al lui Amon-Zeus şi se presupune că perechea de coarne ceremoniale pe care a început să le poarte după aceea marca momentul respectiv. În unele ţări pe care le-a cucerit a rămas în amintirea populară ca un bărbat cu coarne. În Coran apare ca Dhul-Qaenayn, ceea ce înseamnă „cel cu două coarne”.

În conformitate cu istoria secretă, au existat odată doi prieteni foarte buni, Ghilgameş şi Enkidu, despărţiţi de moartea prematură a celui din urmă; aceştia s-au reunit atunci când s-au reîncarnat
ca Alexandru cel Mare şi Aristotel.