Ştefan cel Mare a fost şi un excelent inginer hidrotehnic!
Ştiaţi că măritul domn Ştefan cel Mare, a fost şi un excelent „inginer hidrotehnic”? În diferite hotărnicii şi hrisoave sunt des pomenite cuvintele „punte, podişcă, podeţ, poduleţ, podişor,” şi uneori „pod umblătorul, pod statornicu”. Se vorbeşte chiar şi de „hurduzăuri”, poduri susţinute de lanţuri. Podurile fixe sau stătătoare se făceau „pe capre” puse în albia râurilor, „pe căsoaie” umplute cu piatră pe pari, toraci sau şarampoi bătuţi direct în albii.
Podarii erau organizaţi în isnofuri conduse de un staroste sau maimarbaşă. Poduri permanente de piatră au fost construite pentru prima oară de Ştefan. Conform tradiţiei, Ştefan a făcut un pod de piatră la Iaşi „de laturea târgului”, peste pâraile Cârjoaia şi Zlodica la Botoşani, unul peste Başău şi două în ţinutul Bacăului, la Borzeşti şi la Bogdana peste pârâul „Valea Ră”.
Alexandru Odobescu scrie că şi celebrul Tăutu ridicase „un pod solid” în Judeţul Dorohoi. Din toate, singurul pod care se mai păstrează (încă) este cel de la Gârbovana, comuna Ştefan cel Mare. Legenda spune l-ar fi costat pe domnitor „un kertic domnesc de 2.000 oca de sare”. La această dată podul are o lungime de 14 metri, lăţimea de 8 înăţimea luată de la picior de 11 metri, iar deschiderea bolţii de 5,80 metri. A fost construit din piatră brută, având ca liant var gros.
Cu asemenea lucrări, Ştefan putea să îşi frece mâinile bucuros.
Tocmai când Ştefan se credea mulţumit de cele realizate, iscoadele îi aduse o veste care-1 făcu negru de supărare. Rivalul său, domnitorul Munteniei, Radu cel Frumos, ridicase pe malul Siretului, la graniţă o cetăţuie, loc ce devenea extrem de periculos pentru domnie. Noua cetăţuie fusese bine fortificată, mai puţin dinspre partea Siretului, considerată o apă adâncă, periculoasă şi greu de trecut. Atât i-a trebuit necruţătorului Ştefan. Dă o poruncă incredibilă cum nu se mai auzise în Ţara Moldovei până atunci: să se schimbe, nici mai mult, nici mai puţin, cursul Siretului! Or fi rămas fără glas la auzul ei dregătorii, dar aici nu se puteau pune cu Ştefan. Aşa că s-au apucat de treabă şi „au ridicat alte cetăţui împotrivă-i şi au pus să se abată apa Siretului de la cetăţuia adversă făcând-o să curgă prin alt vad!”
Într-o dimineaţă, Radu cel Frumos fu trezit din somn, spunându-i-se cu voce tremurândă: – Măria ta, a dispărut Siretul!
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ştiaţi că măritul domn Ştefan cel Mare, a fost şi un excelent „inginer hidrotehnic”? În diferite hotărnicii şi hrisoave sunt des pomenite cuvintele „punte, podişcă, podeţ, poduleţ, podişor,” şi uneori „pod umblătorul, pod statornicu”. Se vorbeşte chiar şi de „hurduzăuri”, poduri susţinute de lanţuri. Podurile fixe sau stătătoare se făceau „pe capre” puse în albia râurilor, „pe căsoaie” umplute cu piatră pe pari, toraci sau şarampoi bătuţi direct în albii.
