Marţienii cunosc existenţa planetei X, pe care o numesc OOTTAEERR


Inginerul electrician Greg Hodowanec a construit un instrument, denumit Detectorul de Unde Gravitaţionale (DUG), cu ajutorul el pretinde că a descoperit extratereștri, în perioada 1988-1989. Astfel, el spune următoarele despre extratereștrii de pe Marte:

„Planeta Marte a confirmat că marţienii sunt şi ei oameni care au un cap cu doi ochi care văd. Şi ei au un corp cu două braţe care au mâini şi fiecare mână are câte cinci degete. Şi ei au două picioare care se termină cu laba piciorului, iar fiecare labă a piciorului are câte cinci degete. N-am reuşit să-i fac să confirme dacă faţa lor are şi un nas şi o gură, dar acest lucru se poate confirma în scurt timp, de vreme ce acele caracteristici apar pe faţă. Probabil că cel mai semnificativ lucru care s-a stabilit la această dată pare să fie faptul că Marte crede cu tărie că pământenii sunt ca marţienii! (…)

Discutaserăm despre cea de-a nouă planetă a noastră din sistemul solar, dar marţianul a menţionat zece planete, numind-o pe cea de-a zecea OOTTAEERR! Când l-am întrebat despre acest lucru, marţianul a continuat să confirme existenţa cele de-a zecea planete! El ştie denumirile tuturor celorlalte nouă planete cu numele pe care le folosim noi pe Pământ! El a mai confirmat şi faptul că Marte are două luni (corpuri cereşti), Pământul are una, iar Jupiter are nouă luni principale.”

P.S. În anii 1988-1989, astronomii cunoşteau doar existenţa a noua planete, Pluto fiind atunci considerat şi el drept planetă.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.