În noaptea de 27 / 28 noiembrie 1940, mai mulţi legionari s-au dus la vila din Sinaia a profesorului Nicolae Iorga, de unde l-au luat cu forţa. Profesorul a fost ucis cu o armă de foc, iar cadavrul său a fost abandonat la marginea drumului.
Prin această moarte, legionarii s-au răzbunat astfel pentru asasinarea în condiţii asemănătoare a “căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul legionarilor, în noiembrie 1938. Acesta, împreună cu alţi legionari, au fost scoşi din închisoare şi asasinaţi în mod mişeleşte pe câmp, la ordinul regelui Carol al II-lea. De vină ar fi fost şi Nicolae Iorga, întrucât, ca urmare a plângerii acestuia, Zelea Codreanu a fost băgat în închisoare în mai 1938 pentru “înaltă trădare”. Unde a fost înmormântat liderul legionarilor rămâne un mister până în prezent (a se vedea articolul meu – O mare enigmă istorică: unde a fost înmormântat liderul legionarilor, Corneliu Zelea Codreanu?).
Ce-i interesant e că, chiar cu o zi înainte de moartea sa, ca un semn prevestitor, Nicolae Iorga scrie o poezie în care vorbeşte de moarte. Poezia sună astfel:
“În zilele de crudă foamete
Fiindu-le lehamite
În marginea ţării întregi
Au vrut s-ucidă pe moşnegi,
Iar ei au zis: Nu fiţi păgâni,
Răbdaţi puţin pe cei bătrâni.
De-a lungul căii morţilor
Ei sunt în pragul porţilor.“
Există mai multe cazuri documentate de oameni care şi-au profeţit moartea cu câteva zile sau săptămâni înainte. Ca, de exemplu, poetul Corneliu Vadim Tudor care a scris, cu câteva zile înainte de a muri, poezia “Hai, Moarte, să bem o cafea” (vedeţi articolul Explicaţii ezoterice uluitoare despre cum şi-a prevestit Vadim Tudor moartea cu o săptămână înainte, scriind poezia “Hai, Moarte, să bem o cafea”!).
Ca şi în cazul Corneliu Vadim Tudor, şi pentru moartea lui Nicolae Iorga am aceeaşi explicaţie: multe persoane, înainte de a pleca din această lume, au tot felul de “profeţii” despre propria moarte. E posibil ca fiinţa umană în întregime percepe timpul prezent cu întârziere (maxim 6 luni). Omul percepe cu întârziere realitatea din jurul său; mai precis, realitatea are loc deja, dar omul o percepe mult mai târziu. Dacă toate fenomenele de previziune, profeţie sau alte evenimente asemănătoare se datorează întârzierii creierului, a conştiinţei umane sau a trupului în a observa evenimentele din jurul său, atunci am putea avea o anumită explicaţie logică pentru toate aceste fenomene. Şi atunci, nu există “a vedea viitorul”, nu există destin, ci doar o încetineală a conştiinţei noastre. Uneori însă, aceeaşi conştiinţă a noastră poate avea “scăpări” şi percepe evenimente ce par a fi din viitor, dar sunt din adevăratul prezent pe care noi îl credem că este viitor.
