Planul malefic al Securităţii de a-l ucide pe genialul poet Nicolae Labiş: acesta a fost împins mişeleşte, pentru a părea un nefericit „accident de tramvai”…


Nicolae Labiş promitea să fie „noul Eminescu” al României, dar tânărul şi genialul poet s-a stins la numai 21 de ani, într-un stupid „accident” de tramvai, ce a avut loc în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956. De ce am pus cuvântul „accident” în ghilimele? Pentru că există dovezi şi mărturii că Nicolae Labiş a fost ucis din ordinul Securităţii comuniste.

Dar, de fapt, ce s-a întâmplat în noaptea de 9 decembrie 1956? Poetul s-a întâlnit seara într-un local din Bucureşti cu Maria Polevoi, o rusoaică de 37 de ani, angajata ansamblului artistic al Ministerului de Interne. Doamna Maria era însoţită de un amic, Iosif S., zis Grişa, un pianist basarabean, cu care avuse un conflict cu Labiş cu mai mult timp în urmă.

Poetul şi cu Maria au început să se placă, astfel încât cei doi au convenit să-şi petreacă noaptea acasă la ea. Dar, amândoi conveniseră să plece separat de la masă şi să meargă tot separat până la locuinţa femeii (cu tramvaiul), pentru a nu da de bănuit cunoştinţelor celor doi.

Nicolae Labiş a plecat din restaurant şi s-a îndreptat spre staţia de tramvai de la Colţei (în apropiere de Piaţa Universităţii). Poetul a vrut să prindă un tramvai, însă ar fi alunecat pe scara îngheţată şi s-a prăbuşit între vagoane. Însă Maria Polevoi, care-l urmărea ascunsă după un copac, a mărturisit mai târziu că Labiş a fost îmbrâncit de Grişa să cadă sub tramvai, care l-a urmărit pe poet permanent, cel mai probabil din gelozie. Însă, acest Grişa ar fi omul Securităţii, care avea în plan să-l lichideze pe Labiş, un poet incomod pentru regimul comunist de atunci. De ce? Se pare că Labiş era iniţiatorul Mişcării de Rezistenţă anticomunistă în mediul studenţesc din România.

Labiş n-a murit pe loc. A ajuns la spital, iar timp de aproape 2 săptămâni a suferit foarte mult, înainte de a-şi da viaţa în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1956.

Maria s-a sinucis 22 de ani mai târziu, după ce a luat o doză mare de somnifere. Femeia a fost extrem de marcată de evenimentul petrecut sub ochii ei, încât nu şi-a iertat niciodată gestul de a-l invita pe poet la ea acasă.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO