La publicarea sa în 1774, romanul „Suferinţele tânărului Werther“ a fost primit cu entuziasm de cititori în toată Europa. Scriitorul german din secolul al XX-lea Thomas Mann al cărui roman, „Lotte la Weimar“, era bazat pe o situaţie împrumutată din „Suferinţele tânărului Werther“, scria: „Cât despre Werther, toată bogăţia harului (lui Goethe) este evidentă… Sensibilitatea extremă şi epuizantă a acestei cărţi… a stârnit o furtună de aplauze care a trecut peste toate graniţele şi a intoxicat lumea”.
A fost „scânteia care a aprins praful de puşcă, aceasta cauzând brusca declanşare a forţelor care aşteptau să fie eliberate“. Proclamînd drepturile emoţiei, cartea exprima crezul tineretului protestând împotriva raţionalismului şi a moralismului generaţiei anterioare. Goethe devenea un exponent al generaţiei sale. Romanul era măreaţa expresie a noii epoci, Epoca Sentimentului, şi prima mare realizare a ceea ce mai târziu urma să se numească literatură confesională.
Faptul că se ştia că povestea lui Goethe era bazată pe evenimente reale, mai ales pe sinuciderea tânărului Karl Wilhelm Jerusalem, a amplificat „febra Werther“ care a cuprins continentul şi care avea să dureze timp de decenii după publicarea romanului. Au apărut continuări, parodii, imitaţii, opere, piese de teatru, cântece şi poeme inspirate de povestea romanului.
Doamnele preferau apa de colonie „Eau de Werther“, bijuterii şi evantaie cu acelaşi nume. Bărbaţii însă purtau jachetă albastră şi vestă galbenă precum Werther. Figurine de porţelan chinezesc îi întruchipau pe Werther şi Lotte. În 12 ani, 20 de ediţii neautorizate au apărut în Germania. În Anglia, până la sfârşitul secolului existau 26 de ediţii diferite după traducerea din franceză. Napoleon i-a spus lui Goethe că îi citise romanul de şapte ori. Pelerini din toată lumea vizitau mormântul lui Karl Jerusalem, unde ţineau discursuri şi depuneau flori. Un ghid de călătorie englez din secolul al XIX-lea cuprindea şi indica foarte clar cum pot ajunge vizitatorii la acest loc.
Sinuciderea lui Werther a inspirat o serie de tineri, deopotrivă băieţi şi fete din Germania şi Franţa să îşi ia viaţa, având în buzunare exemplare din romanul lui Goethe. Deşi nu este dovedit că sinuciderile ar fi avut loc oricum şi fără romanul lui Goethe, scriitorul a fost asaltat de critici care vedeau romanul ca având o influenţă negativă şi încurajând o sensibilitate morbidă. Clericii predicau împotriva romanului. Facultatea de Teologie din Leipzig a solicitat interzicerea romanului pentru că acesta recomanda sinuciderea. La două zile, consiliul oraşului impunea interdicţia.
În 1776, în Danemarca, traducerea a fost interzisă, cartea nefiind în concordanţă cu doctrina luterană, stabilită de Coroană drept religie naţională.
Goethe scria despre roman în memoriile sale: „M-am salvat dintr-o situaţie în care am ajuns din propria mea greşeală… M-am simţit ca un bărbat după confesiunea absolută, liber şi fericit din nou, având dreptul la o nouă viaţă. Dar chiar atunci când mă simţeam uşurat şi liniştit pentru că reuşisem să transform realitatea în poezie, prietenii mei începeau în mod confuz să creadă că trebuie să transforme poezia în realitate, să pună romanul în scenă şi să se sinucidă! Ceea ce până atunci se întâmplase doar câtorva, s-a întâmplat mai târziu în masă, iar modesta carte care mi-a făcut mie atât bine a căpătat reputaţia de a face altora mult rău“.
Pe parcursul anilor 1783-1787, Goethe a revizuit romanul. În textul definitiv din 1787 a adăugat pasaje menite să sublinieze problemele mentale ale lui Werther şi să îi descurajeze pe cititori de la a-i urma exemplul. Nota către cititori care apare înaintea cărţii îi spune: „Şi tu, suflet bun, care simţi o dorinţă obsesivă ca a lui, consolează-te cu suferinţele lui, şi lasă cartea aceasta să-ţi fie prieten oricând din pricina soartei vitrege sau chiar din vina ta, nu-ţi găseşti un prieten mai apropiat.“
Suferinţele tânărului Werther a mai fost cenzurată abia la 163 de ani de la publicare. În 1939, guvernul dictatorului spaniol Francisco Franco a ordonat bibliotecilor să elimine lucrările unor „scriitori dezgustători precum Goethe“.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
La publicarea sa în 1774, romanul „Suferinţele tânărului Werther“ a fost primit cu entuziasm de cititori în toată Europa. Scriitorul german din secolul al XX-lea Thomas Mann al cărui roman, „Lotte la Weimar“, era bazat pe o situaţie împrumutată din „Suferinţele tânărului Werther“, scria: „Cât despre Werther, toată bogăţia harului (lui Goethe) este evidentă… Sensibilitatea extremă şi epuizantă a acestei cărţi… a stârnit o furtună de aplauze care a trecut peste toate graniţele şi a intoxicat lumea”.
În 1776, în Danemarca, traducerea a fost interzisă, cartea nefiind în concordanţă cu doctrina luterană, stabilită de Coroană drept religie naţională.
