Enigmaticele cranii mayaşe

Printre cele mai misterioase obiecte din lume este şi aşa-numitul „Craniu al damnării”. Sculptat într-un cristal pur de cuarţ şi cântărind 5,19 kg, cu nişte ochi prismatici, în care se spunea că s-ar fi văzut viitorul, obiectul a fost descoperit în 1927 de Anna Mitchell-Hedges, fiica aventurierului britanic „Mike” Hedges, în timp ce explora oraşul mayaş Lubantuum. Era chiar la a 17-a aniversare a ei, când Anna a văzut ceva sub un altar străvechi – jumătatea superioară a craniului. Mai târziu a descoperit şi mandibula (maxilarul inferior) detaşabilă.

Tatăl ei a dăruit craniul mayasilor locali, care i-au spus că „era zeul lor, folosit pentru a vindeca sau a aduce moartea”. Ulterior, mayasii i l-au dat înapoi, în chip de cadou de despărţire. În 1980 se mai afla încă în posesia fiicei lui, ţinut într-o bucată de catifea, într-un dulap.

Originea şi împrejurările descoperirii craniului sunt discutabile. Unii spun că Mitchell-Hedges l-a descoperit mai înainte, în altă parte, şi l-a pus acolo, astfel încât fiica lui să-l găsească de ziua ei. Ea a negat acestea, însă fără să spună mai multe. În 1962, ziaristul Donald Seamăn de la „Daily Express”, vizitând-o pe această femeie deosebită în legătură cu altă problemă, a văzut craniul. Era cel mai frumos şi, totodată, cel mai tulburător artefact pe care-l văzuse vreodată. A întrebat-o cam cât valorează.
– Probabil, un sfert de milion, a spus ea.
Când a întrebat-o dacă nu se teme de hoţi, Anna Mitchell-Hedges şi-a desfăcut halatul şi i-a arătat un revolver Colt 45 legat la brâu.

În legătură cu originea craniului, în autobiografia sa, Pericolul este aliatul meu (1954), Mitchell-Hegdes afirma că ar avea cel puţin 3.600 de ani şi că fabricarea lui ar fi durat 150 de ani şi descrie cum, „… conform legendei, era folosit de Marele Preot mayaş la îndeplinirea unor ritualuri ezoterice. Se spune că, atunci când acesta chema moartea cu ajutorul craniului, moartea sosea inevitabil. Fusese descris ca întruparea răului”.

Însă trebuie să se ştie că Mitchell-Hedges, care a murit în 1959, era un om cu un deosebit simţ al umorului şi căruia îi plăceau foarte mult poveştile. Se bănuieşte că el ar fi pus craniul sub altar pentru că fiica lui să-l descopere.

Un alt cristal, similar, cu excepţia faptului ca maxilarul nu este detaşabil, se afla în „Muzeul Omenirii”, de lângă Picadilly Circus, în Londra. Îngrijitorii, speriaţi de privirea lui fixă, afirmă că, în timp ce lucrează pe lângă el noaptea, îl acoperă cu o cârpă neagră. Cumpărat de British Museum, cu 120 de lire, în 1898, de la „Tiffany’s”, din New York, se spune despre craniu că este „posibil de origine aztecă”.

Comparând cele două cranii, antropologul dr. G.M. Morant a ajuns la concluzia că unul dintre ele este o copie a celuilalt, dar, cum nu exista nicio metodă de a data cristalul, nu poate să le atribuie vreunei perioade. Totuşi, experţii francezi au datat un craniu similar, mai mic, din Paris ca aparţinând culturii aztece din secolul al XIV-lea sau al XV-lea, afirmând că aztecii erau obsedaţi de moarte ca în poemul: „Până unde n-am merge ca să găsim moartea?/ De dorul ei, inima noastră plânge”. Şi la fel au făcut multe alte inimi în ceea ce-i priveşte pe azteci.

Dacă a existat vreodată o civilizaţie blestemată, aceea a fost civilizaţia aztecă, obsedată cum era de sacrificiul uman. Cu doar câţiva ani înainte de sosirea lui Cortes şi a conchistadorilor săi în 1519, Templul soarelui din Tenochtitlin era dedicat doar acestor sacrificii. Timp de trei zile, 70.000 de victime au fost împinse în sus pe treptele abrupte ale piramidei, spre altarele de bazalt din vârf, pentru a le fi smulse inimile de către preoţii ce munceau fără întrerupere, după care trupurile erau duse la bucătării, unde erau pregătite, prăjite şi condimentate cu piper.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.