Ştirea e mai veche, din 2012, dar, pentru că n-am prezentat-o niciodată pe site, zic eu că merită s-o fac.
Cranii umane alungite ciudate, asemănătoare unor cranii extraterestre, au fost descoperite într-un cimitir vechi de 1.000 de ani în Mexic, spun cercetătorii, într-un reportaj al televiziunii americane ABC News. Practica de deformare a craniilor de copii era una obișnuită în America Centrală, iar această descoperire sugerează faptul că tradiția este răspândită mai departe de nord decât se credea iniţial.
Cimitirul a fost descoperit de către locuitorii unui mic sat mexican în anul 1999, în timp ce se construia un canal de irigaţie. Acesta este primul cimitir pre-hispanic găsit în statul mexican Sonora, situat în nordul ţării. Locul, denumit în continuare „El Cementerio”, conținea rămășițele a 25 de morminte umane. Treisprezece dintre ei aveau craniile deformate, adică alungite și ascuțite la spate; această deformare craniană înseamnă o denaturare a creșterii regulate a craniului copilului, prin aplicarea cu forță a unor scânduri de lemn pe capetele lor.
„Deformarea craniană a fost folosită de diferite societăți din lume ca un ritual, pentru o distincție a statutului în cadrul unui grup social”, a declarat cercetătorul Cristina Garcia Moreno, arheolog de la Universitatea de Stat Arizona. „Motivul pentru care persoanele din El Cementerio au craniile deformate este încă unul necunoscut.”
„Cel mai frecvent comentariu pe care l-am citit la unii oameni după ce văd fotografiile unei deformări craniene este acela că ar aparţine unui extraterestru”, a adăugat Garcia. „Am putea spune că e o glumă, dar unii oameni chiar cred serios acest lucru. Evident, vorbim de ființe umane, şi nu de extratereştri.”
P.S. Am mai vorbit despre craniile deformate şi în cadrul altor articole, ca de exemplu: Arheologii din Franţa au descoperit un misterios craniu alungit de om. Aceste cranii alungite ar fi putut fi realizate prin inginerie genetică! De către cine? De extratereştri? sau Enigma craniilor alungite Paracas, vechi de 3.000 de ani, a fost descifrată! ADN-ul lor nu este uman, ci aparţine unei creaturi asemănătoare omului!Eu nu cred în teoria conform căreia deformarea craniană a fost frecvent asociată elitelor sociale, afirmând statutul său înalt. Avem mai multe explicaţii mai „rezonabile”, aş putea zice eu (în afara de faptul că un craniu deformat ar putea reprezenta cel craniul unui extraterestru):
– această practică avea ca scop imitarea unei rase de oameni născuţi cu cranii alungite;
– aceste cranii alungite s-au obţinut prin inginerie genetică şi nu prin deformare craniană. Cine se ocupa cu ingineria genetică acum câteva mii de ani? Oamenii „primitivi” sau extratereştrii?