Un meteorit căzut în Peru a provocat o boală misterioasă în rândul localnicilor. „Blestemul zeilor” sau ce altceva?


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Pe data de 15 septembrie 2007, în jurul orei 11:45, locuitorii din Carancas (o localitate situată în zonele înalte îndepărtate din Peru, lângă granița boliviană și lacul Titicaca), au avut parte de o surpriză, când ziua lor liniștită a fost dată peste cap de apariţia unei mingi de foc pe cer. După ce obiectul a lovit pământul în apropiere, un nor imens în formă de ciupercă s-a format, rezultând şi un crater cu o adâncime de circa 7 metri și lățimea de circa 15 metri.

Impactul obiectului ceresc cu pământul a fost atât de puternic, încât valul de șoc a spulberat ferestrele de până la un kilometru distanță, a deteriorat clădirile, iar vibrațiile au fost preluate de echipamentele de monitorizare seismografică din Bolivia.

Când oficialii și oamenii de știință au ajuns la fața locului, au constatat că meteoritul care a lovit pământul avea circa 3 metri diametru, cântărea 12 tone şi a zburat în atmosfera Terrei cu o viteză de aproximativ 15.000 km/h.

Cercetătorii au devenit uimiţi de acest meteorit – având în vedere compoziția sa, el ar fi trebuit să fi ars în atmosferă. Peter Schultz, profesor de geologie, chiar a spus acest lucru: „Acest meteorit s-a prăbușit pe Terra cu o viteză de 3 km/s. Pur și simplu n-ar fi trebuit să se întâmple asta.” Dar, bizareria abia acum începe.

La mai multe zile după misterioasa cădere a meteoritului la Carancas, mulți dintre localnicii care veniseră la locul impactului au început să se îmbolnăvească de ceva misterios. Boala inexplicabilă a adus cu sine diferite simptome, inclusiv leziuni cutanate, erupții cutanate, sângerări nazale, amețeli, greață, dureri de cap, diaree și vărsături și, în curând, spitalul local a fost plin de oameni care sufereau de misterioasa afecțiune, pentru care nu s-a putut găsi nicio cauză. Atât de mulți oameni au venit la spital, încât acesta a devenit plin şi au trebuit să fie înființate corturi medicale auxiliare pentru a face față influxului de pacienţi.

Doctorii nu aveau nicio idee despre cauza bolii. Au fost raportate, de asemenea, animale care se îmbolnăveau și ele, multe dintre ele chiar şi murind. Guvernul chiar a luat în considerare declararea stării de urgență în zonă.

Deși cauza exactă a simptomelor misterioase nu a putut fi determinată nici măcar cu analize de sânge, s-a admis că ar putea avea de-a face cu meteoritul, deoarece majoritatea oamenilor începuseră să se îmbolnăvească la doar câteva ore după căderea acestuia.

O teorie a fost aceea că apa subterană ar fi fost contaminată cumva, dar dacă ar fi așa, atunci de ce boala a afectat doar oamenii și animalele care au fost în apropierea locului de impact al meteoritului? O altă idee a fost aceea că arsenicul deja prezent în apele subterane a fost eliberat ca aerosol de meteorit, dar s-a constatat că arsenicul din apă era de același nivel cu cel al apei potabile din restul zonelor, iar acei oameni nu s-au îmbolnăvit.

Radiația a fost, de asemenea, luată în considerare, dar ea a fost exclusă atunci când s-a dovedit a nu fi mai mare decât cea normală. Ar fi putut fi, de asemenea, o explozie de gaz sau o activitate hidrotermală neidentificată.

O altă ipoteză ar fi acea că totul ar fi fost la nivel psihosomatic, fiind cauzat de credințele superstițioase ale populației, care credeau că veniseră zeii, fiind vorba de un blestem sau de un semn supranatural.

Fragmentele de meteorit au fost păstrate și studiate, dar sunt complet normale și nu există nicio indicație de ce acest eveniment anume ar fi trebuit să creeze o astfel de boală. Până în prezent misterul meteoritului Carancas nu a fost niciodată complet rezolvat și ne întrebăm ce s-a întâmplat acolo.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock