„Aspecte întunecate” dintr-o povestire pentru copii: „Alice în Ţara Minunilor”. Ce secrete găsim în ea?
Scrisă de Lewis Carroll (pseudonim al lui Charles Lutwidge Dodgson) în 1865, „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor” este fără îndoială una dintre cele mai cunoscute povești pentru copii din toate timpurile. Cu tot farmecul povestirii, ea conţine totuși elemente care o fac să fie mult mai sumbră decât se crede.
Astfel, povestea conține multe glume macabre despre moarte. De exemplu, personajul principal al povestirii, Alice, se regăsește în situații în care riscă să moară (de exemplu, bea dintr-o sticlă care conține o posibilă otravă).
Apoi, multe personaje au probleme mentale. Nu este o coincidență faptul că una dintre cele mai faimoase citate ale romanului spune faptul că „Toți suntem nebuni aici”. La momentul publicării poveştii (1865 – în plină epocă victoriană), sănătatea mintală nu era încă înțeleasă în mod corespunzător, mulți indivizi bolnavi mintal fiind catalogaţi ca „nebuni”. Exemple de tulburări mentale expuse în povestire: tulburări de alimentație, tulburări de personalitate (schimbări rapide ale dispoziției pălărierului nebun), tulburări de anxietate generală (Iepurele Alb obsedat de punctualitate).
Se pare că textul este plin de atâtea boli mintale, încât există chiar și un sindrom numit „sindromul Alice în Țara Minunilor”, o afecțiune de dezorientare care afectează percepția mărimii și de care se crede că suferea şi autorul, Carroll.
Nebunia unor personaje era dată de intoxicarea cu mercur? Pe vremea lui Carroll, expresia „nebun ca pălărierul” era foarte obișnuită, descriind natura instabilă mentală a celor care fabricau pălării, ca şi personajul din „Alice în Ţara Minunilor”. Fabricanții de pălării foloseau în mod obișnuit în pâsla folosită o substanţă pe bază de mercur, numită nitrat de mercur. Pe parcursul vieţii, pălărierii inhalau vaporii toxici și sufereau adesea de simptome neurologice de otrăvire cu mercur, percepute de unii ca o formă de nebunie. Victimele dezvoltau frecvent un tremur care le afectau ochii și membrele și dezvoltau ulterior halucinații.
Deşi „Alice în Ţara Minunilor” ar trebui să fie o carte care să venereze perioada copilăriei, în ea ni se prezintă fenomenul pierderii copilăriei. Explorarea de către Alice a Țării Minunilor include o mulțime de răsturnări emoționale, întrebări irezolvabile și frustrări durabile. În afară de disconfortul pe care o provoacă dimensiunea ei (o experiență standard a celor care trec prin pubertate), s-a sugerat că acolo unde merge Alice este mai puțin un „ținut minunat” şi mai mult un „plan psihologic” în care naivitatea este pierdută.
Savantul James Kincaid a sugerat că Alice este o adolescentă care întreabă în mod constant: „Cine sunt eu în lume?”, dorindu-şi maturizarea, lăsând copilăria în urmă. Alice îşi doreşte cu ardoare să se maturizeze mai repede decât ar trebui, vrând să-şi părăsească inocența copilăriei.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Scrisă de Lewis Carroll (pseudonim al lui Charles Lutwidge Dodgson) în 1865, „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor” este fără îndoială una dintre cele mai cunoscute povești pentru copii din toate timpurile. Cu tot farmecul povestirii, ea conţine totuși elemente care o fac să fie mult mai sumbră decât se crede.
