Cunoştinţele secrete ale scriitorului Jonathan Swift, cel care acum 300 de ani în celebra povestire „Călătoriile lui Gulliver” a descris OZN-uri, extratereştri şi alte lucruri incredibile!


calatoriile lui GulliverÎn 2011, scriam acest articol (Cum de a reuşit Jonathan Swift în “Călătoriile lui Gulliver” (1726) să ştie de existenţa sateliţilor lui Marte, cu 150 de ani înaintea descoperirii lor?) în care vorbeam despre scriitorul englez Jonathan Swift, autorul celebrei poveşti despre „Călătoriile lui Gulliver”, din care putem afla despre existenţa a doi sateliţi ai planetei Marte, cu 150 de ani înainte de descoperirea lor: „“Ei (liliputanii) au două stele mai mici sau sateliţi, care se rotesc în jurul lui Marte; satelitul interior se află la o distanţă faţă de centrul planetei –  de 3 ori faţă de diametrul planetei, iar cel exterior – la de 5 ori. Primul satelit se roteşte în spaţiu timp de 10 ore, iar ultimul în 21 de ore şi jumătate. Pătratele perioadelor lor sunt aproape de aceeaşi proporţie cu distanţele lor cubice faţă de centrul planetei Marte, lucru care arată clar că ele sunt influenţate de aceeaşi lege a gravitaţiei care influenţează corpurile cereşti masive” (Jonathan Swift – “Călătoriile lui Gulliver”, 1726).

Cum a fost Jonathan Swift în măsură să descrie cu acuratețe doi sateliți din sistemul nostru solar cu 150 de ani înainte de descoperirea lor? Ce știa Swift despre viața extraterestră pe alte planete? Cum de a putut scriitorul englez să descrie în detaliu un interior de OZN și sistemul său de propulsie? De fapt, există o explicație pentru care Jonathan Swift avea atât de multe cunoştinţe despre viaţa extraterestră Dar, haideţi să reluăm…

Jonathan Swift (1667-1745) a fost un cunoscut scriitor angloirlandez, renumit pentru o serie de lucrări. Printre ele găsim povestea clasică a Călătoriilor lui Gulliver”. Această poveste este de un interes special pentru oricine vrea să afle mai multe despre obiecte zburătoare neidentificate și viața extraterestră. O analiză detaliată a „Călătoriilor lui Gulliver” arată Swift a avut cunoștințe extinse privind sistemele de propulsie a OZN-urilor, fulgerele artificiale, polii magnetici, telescoape avansate, precum şi despre cei doi sateliţi ai lui Marte, Phobos și Deimos, de care am vorbit mai sus.

Dar ce putea Swift să știe despre viața pe alte planete și despre navele spațiale extraterestre? Dacă în viaţa sa a fost invitat la bordul unui OZN sau a obţinut informații de la anumite persoane despre viaţa extraterestră? Să examinăm acum povestea fascinantă a lui Swift „Călătorie către Laputa din cadrul „Călătoriilor lui Gulliver”.

Insula zburătoare din Laputa

insula zburatoare Gulliver

În capitolul 1, Swift oferă o descriere excelentă a unui OZN clasic. Gulliver a descris insula zburătoare ca fiind un corp uriaş şi opac„, făcut dintr-o substanţă solidă, iar fundul turtit şi neted strălucea puternic, oglindind marea de dedesubt”, locuit de oameni, care puteau să-l ridice, să-l coboare, sau să-l urnească din loc după bunul lor plac”.  Insula”, de asemenea, părea să stea pe loc de ceva timp„.  Evident, insula zburătoare de care vorbea Swift trebuie să fi fost un OZN capabil să plutească în aer. Gulliver a menționat, de asemenea, unii locuitori ai insulei zburătoare păreau să fie persoane de vază, judecând după îmbrăcăminte”. Cum îşi putea da seama Gulliver care erau persoane de vază şi care nu? Cea vrut să spună Gulliver, când a menţionat „după îmbrăcăminte? Se referea el oare la costumele lor spațiale?

Locuitorii „insulei zburătoare” erau foarte ciudaţi. Erau extratereştri?

În capitolul 2, atunci când Gulliver ajunge pe insula zburătoare”, el descrie locuitorii săi ca fiind extrem de ciudaţi: „Până atunci nu-mi fusese dat să văd muritori mai ciudaţi ca înfăţişare, îmbrăcă­minte şi expresie a feţei. Aveau capul înclinat fie spre dreapta, fie spre stânga, unul din ochi era întors înăuntru, iar celălalt cată drept spre zenit. Purtau veşminte împodobite cu figuri reprezentând soarele, luna şi stelele, iar printre aces­tea, fel de fel de viori, fluiere, harfe, trompete, ghitare, cla­vecine şi o seamă de instrumente muzicale necunoscute nouă, celor din Europa.” Erau oare extratereştri, de arătau aşa ciudat?

Regele din palatul din Laputa era pilotul vreunui OZN?

palatul din Laputa

Gulliver descrie apoi cum a ajuns în palatul insulei: „În cele din urmă am intrat în palat şi ne-am îndreptat spre sala tronului, unde l-am văzut pe rege aşezat pe tron şi înconjurat de oamenii cei mai de seamă. In faţa tronului se afla o masă plină de globuri, sfere şi alte instrumente de ma­tematică”. Unde anume a fost Gulliver? În camera de control a unui OZN? „Regele așezat pe scaunul lui de domnie era pilotul vreunui OZN? Iar „masa plină de globuri, sfere şi alte instrumente de ma­tematică” erau instrumente de control și de navigare a OZN-urilor?

„Muzica sferelor” din palatul din Laputa nu reprezenta cumva comunicaţiile radio cu alte planete?

Mai departe, Gulliver ne descrie următoarele: „A doua zi dimineaţă, pe la orele unsprezece, regele împreună cu nobilii, curtenii şi ofiţerii săi şi-au pre­gătit instrumentele muzicale şi au cântat timp de trei ore fără întrerupere, asurzindu-mă de-a binelea ; mi-a fost cu ne­putinţă să înţeleg rostul acestei muzici, până ce m-a lămurit dascălul meu. El mi-a spus că urechile oamenilor din insula lor erau obişnuite cu muzica sferelor care se auzea regulat în anumite perioade, iar acum cei de la curte voiau să-şi arate măiestria la instrumentele pe care le stăpâneau mai bine”.

Prima dată, mulţi suntem înclinaţi să credem Gulliver participat la un fel de concert. Cu toate acestea, este puțin probabil ca oamenii din insula zburătoare” să cânte la instrumente muzicale pentru trei ore fără pauză. Poate că indiciul la acest mister se regăseşte în propoziţia „(…) urechile oamenilor din insula lor erau obişnuite cu muzica sferelor care se auzea regulat în anumite perioade„. Este posibil ca oamenii din insula zburătoare” să fi avut instrumente avansate pentru a comunica cu alte planete. Astfel, Gulliver ar fi auzit sunetul produs de comunicaţiile radio.

… sau e vorba de „refrenul electromagnetic de zori”?

O altă posibilitate este ca Gulliver să fi ascultat un fenomen inexplicabil, cunoscut carefrenul electromagnetic de zori”. Sunetul, care se aseamănă cu cel produs de un stol de păsări, poate fi auzit la scurt timp după răsăritul Soarelui. Se crede sunetul este un rezultat electronilor de înaltă energie, prinşi în centura de radiaţii a Pământului Van Allen din magnetosfera Pământului și care pătrunde la suprafața Pământului sub formă de unde sonore. „Refrenele electromagnetice de zori” apar mai frecvent în timpul furtunilor magnetice. Prima persoană care a descris acest fenomen a fost un bărbat britanic în anul 1894. Dar, Jonathan Swift a scris „Călătoriile lui Gulliver” în 1726; cu alte cuvinte, se pare că Swift a descris fenomenul cu 170 de ani înainte ca el să fie descoperit în mod oficial, mai mult sau mai puțin din greșeală.

A descris Swift lumina electrică?

În capitolul 3, Gulliver menţionează douăzeci de lămpi veşnic aprinse, care, datorită re­flectării diamantului, aruncă o lumină puternică în toate păr­ţile”. La începutul secolului al XVIII-lea, când a fost scrisă nuvela, conceptul de energie electrică nu era încă pe deplin înțeles. Cu toate acestea, se pare clar Jonathan Swift a descris un fel de sursă de lumină artificială.

Polul magnetic descris uluitor de bine de personajul Gulliver

Mulți cercetători OZN au descris un pol magnetic” central în OZN-uri. Acest pol, care ajunge la podea de la tavan, este o componentă esențială și integrantă a unui OZN. În mod evident, Swift a fost un om înaintea timpului său, căci în „Călătorie către Laputa”, Swift a descris funcțiile polului magnetic, dar, desigur, autorul secolul al XVIII-lea folosind alți termeni și definiții. Astfel, conform relatărilor lui Gulliver, „soarta în­tregii insule stă într-un magnet uriaş, semănând cu suveica ţesătorului”.

Swift face o relatare detaliată a polului magnetic: Magnetul are o lungime de şase yarzi şi, în partea sa cea mai groasă, e lat de cel puţin trei yarzi. El se sprijină pe un ax foarte solid de diamant în jurul căruia se învârteşte şi este echilibrat cu atâta precizie, încât mâna cea mai firavă îl poate învârti. Magnetul se află vârât într-un cilindru de diamant, gol pe dinăuntru, a cărui înălţime şi grosime a pereţilor măsoară patru picioare. Cilindrul are un diametru de 12 yarzi şi se sprijină orizontal pe opt stâlpi de diamant, fiecare stâlp fiind înalt de şase yarzi. În mijlocul părţii concave se află o scobitură adâncă de douăsprezece incii, unde sunt aşezate capetele axului care poate fi învârtit după dorinţă”.

El mai spune că, având acest magnet, „insula este ridicată, coborâtă sau deplasată dintr-un loc în altul”. Dar, „atunci când magnetul se află aşezat paralel cu linia ori­zontului, insula stă nemişcată, deoarece în acest caz extre­mităţile lui, aflându-se la o egală depărtare de pământ, acţio­nează cu forţe egale, una trăgând insula în jos, cealaltă împingând-o în sus şi, în consecinţă, nu rezultă nicio mişcare”.

Interesant e faptul că aceste mișcări nu au avut niciun efect asupra Gulliver, care nu a simţit nimic în timpul mişcărilor realizate pe insulă.  Nu reprezintă aceasta o descriere excelentă a unui OZN? Dacă vehiculul de zbor era alimentat de forțe magnetice, Gulliver nu ar fi fost conștient de toate aceste mișcări.

Telescoape performante în secolul al XVIII-lea!?

Swift mai povesteşte ceva extrem de interesant. În timpul șederii sale pe insula zburătoare”, Gulliver a observat locuitorii săi au telescoape performante: „Deşi cele mai mari telescoape ale lor nu sunt mai lungi de trei picioare, totuşi ele măresc mult mai mult decât telescoapele noastre de o sută de yarzi, şi arată stelele cu o mai mare claritate. Lucrul acesta le-a îngăduit să-şi extindă descoperirile mult mai departe decât astronomii noş­tri din Europa. Ei au alcătuit un catalog cuprinzând zece mii de stele fixe, pe câtă vreme cele mai mari cataloage ale noastre nu cuprind mai mult de o treime din acest număr. Ei au descoperit de asemenea două stele mai mici sau sateliţi care se învârtesc în jurul lui Marte”. Uluitor! Este uimitor Swift a menționat astfel de telescoape puternice. Primul dispozitiv care a amplificat lumina unei stele de 100.000 de ori a fost folosit pentru prima dată în 1963, la Observatorul National Kitt Peak din Arizona.

„Călătoria către Laputa” este plină cu multe alte exemple care arată în mod clarautorul avea cunoștințe vaste despre OZN-uri, ce nu le-ar fi putut obţine acum 300 de ani doar dintr-o simplă imaginaţie. Dacă totul era doar fantezie, gândiţi-vă doar la cei 2 sateliţi ai lui Marte, pe care i-a descris atât de bine, nedescoperiţi la acea dată. Dacă ați citit această poveste, mai citiţi-o încă o dată. De data aceasta, veți avea o perspectivă cu totul diferită.

Desigur, ar fi interesant de stiut cum Swift a obţinute aceste cunoştinţe remarcabile. Este posibil ca Jonathan Swift să fi fost vizitat de o fiinţă de origine nepământeană care l-a învățat o parte din secretele OZN-urilor și a vieții din Univers? De ce nu?

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO