NASA zice că există viaţă pe un satelit de-a lui Saturn. Cine mai crede balivernele ăstea?


enceladus viataSonda spaţială Cassini a descoperit o mare subterană pe satelitul planetei Saturn, Enceladus, iar oamenii de ştiinţă de la NASA cred că aceasta ar putea găzdui şi forme de viaţă. Informaţiile transmise de sonda spaţială Cassini indica existenţa apei în stare lichidă pe Enceladus, una din lunile lui Saturn. Mai mult, cercetătorii susţin ca moleculele de apă sunt încărcate cu sarcina electrică negativă, reprezentând dovada clar că pe Enceladus există o mare subterană, scrie The Telegraph.

Pe Pământ, prezenţa acestor ioni negativi se traduce în existenţa unui volum de apă aflat în continuă mişcare. Informaţiile au fost obţinute de sonda Cassini cu ajutorul unui spectrometru cu plasmă, ce măsoară densitatea, temperatura şi viteza ionilor şi electronilor. De asemenea, cercetătorii de la NASA susţin că sondă spaţială a detectat şi alte elemente indispensabile vieţii, aşa cum o cunoaştem noi, cum ar fi existenta carbonului şi a unei surse de căldură, care să menţină apa în starea lichidă.

Misiunea Cassini pe Saturn, prelungită până în 2017. Sonda Cassini-Huygens a ajuns pe orbita planetei Saturn în 2004, după o călătorie de şapte ani. În 2007, Cassini a descoperit un nou inel din jurul planetei Saturn, iar din 2008, când trebuia să îşi încheie misiunea, a mai descoperit că pe Enceladus, unul din sateliţii lui Saturn, există apă lichidă sub suprafaţă.

Cassini a realizat peste 210.000 de imagini, după ce a înconjurat planeta de 125 de ori şi a oferit cercetătorilor informaţii despre cum a arătat Pământul înainte să existe viaţă pe planetă, fotografiind satelitul Titan al planetei.

Sursa: www.ziare.com

Sincer, am început să mă îndoiesc de aceste ştiri. Dacă s-ar face o statistică, s-ar vedea că regulat NASA aruncă cu tot felul de informaţii asemănătoare: că s-a descoperit apă pe Lună, pe Marte, sub Marte, pe Saturn, pe nu ştiu care satelit etc. De ce? Ca să se vadă că banii aruncaţi pe navele lor spaţiale nu s-au dus pe apa sâmbetei şi, prin aceste „descoperiri senzaţionale” vor să arate cât de bine este să se pompeze bani în bugetul NASA. Şi se pompează miliarde şi zeci de miliarde de dolari anual.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock