Roboţii devin din ce în ce mai conştienţi, uitându-se la videoclipuri YouTube!? O cercetare DARPA asupra roboţilor a obţinut rezultate incredibile!


DARPA robotExistă un vechi proverb care spune că „ce vede maimuța aia face”; în timpurile noastre, proverbul poate fi actualizat la „ce vede robotul, aia face”. De ce spun asta? Pentru că DARPA (agenţia de cercetări a Armatei Americane), finanţează un proiect de inteligenţă artificială, realizat de o echipă ştiinţifică de la Universitatea din Maryland (SUA), proiect care se numeşte „Planuri de învățare a acţiunilor de către un robot, prin vizionarea unor videoclipuri de pe Internet”.

Până în prezent, roboţii au avut probleme în a copia consecvent și eficient mișcările umane. Dar acum, se pare că cercetătorii de la Universitatea din Maryland au găsit o soluție. Scopul proiectului mai sus menţionat este acela ca roboţii să simtă informațiile vizuale și să le transforme în acțiuni. Acest lucru poate fi realizat de către roboți, prin „vizualizarea” unor videoclipuri, în care apar anumite sarcini. Această metodă de învățare s-a dovedit a fi mai rentabilă, mai eficientă și mai rapidă pentru roboți, care trebuie să efectueze anumite sarcini.

Echipa a descoperit ca vizionarea de videoclipuri YouTube a ajutat mașinile să genereze „acţiuni avansate”. Acest lucru înseamnă că roboţii au fost în măsură să determine măsurile necesare necesare pentru a îndeplini o sarcină specifică. În plus, roboții au fost capabili să se bazeze pe ceea ce au învățat; acest lucru este un pas important în dezvoltarea unor tehnologii robotice. Şi asta pentru că în trecut, deşi roboţii au fost în stare să recunoască anumite lucruri (obiecte și modele vizuale), ei nu au fost capabili să interpreteze ceea ce vedeau. Adică, nu puteau conecta modelele și obiectul la o acțiune necesară.

De ce sunt bune videoclipurile YouTube pentru roboţi? Oamenii de ştiinţă au explicat că roboții au nevoie de instrumente de calcul, care să le permită să interpreteze în mod automat și să reprezinte acțiunile umane. Videoclipurile YouTube oferă acest lucru. De exemplu, videoclipurile YouTube despre gătit fiind mai lungi, ca într-un film, au permis roboților să dobândească cunoștințele necesare pentru a imita aceste acțiuni. Prin utilizarea videoclipurile de gătit ca un instrument de învățare, roboții au avansat mai rapid și mai eficient.

Nu a fost de ajuns ca roboții să recunoască obiectele și apoi să acționeze în acest diverse sarcini; e nevoie ca ei să înţeleagă categoriile de acţiuni (de exemplu, a apuca un cuţit, a tăia etc.) și cum sunt acestea legate de sarcini. În cazul acesta, videoclipurile au jucat un rol vital, deoarece aceste acțiuni au fost susținute și repetate. Prin observarea mâinilor în timpul demonstrațiilor video, cum ar fi apucarea și modul în care aceste acțiuni sunt legate de obiect, roboții au putut construi aceste mișcări. Rezultatelele au fost foarte promiţătoare: în 91% de cazuri, roboţii au recunoscut acţiunea de „apucare”, iar în 83% din cazuri au prezis acțiunile corecte.

După vizualizarea videoclipurilor, roboții au putut să recunoască, să apuce și să manipuleze corect vasul de bucătărie și să-şi îndeplinească sarcina cu mare precizie, fără a fi nevoie de o programare suplimentară. Această învățare cognitivă reprezintă unul dintre cele mai importante progrese, şi anume, „capacitatea roboților de a acumula experienţă și de a împărtăși cunoștințele cu alții”.

Oare, urmând acest trend, roboţii vor deveni vreodată conştienţi de ei înşişi? Îşi vor forma o minte, asemănătoare minţii umane?

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock