Pentru a persista, viața trebuie să se reproducă. De-a lungul a miliarde de ani, organismele au evoluat în multe moduri de replicare, de la plante şi animale şi până la viruși invadatori. Acum însă, oamenii de știință de la Universitatea din Vermont, de la Universitatea Tufts și de la Institutul Wyss pentru Inginerie Biologică din cadrul Universităţii Harvard au descoperit o formă complet nouă de reproducere biologică și și-au aplicat descoperirea pentru a crea primii roboți vii cu auto-replicare.
Aceeași echipă care a construit primii roboți vii („Xenoboți”, asamblați din celule de broaște – în 2020) a descoperit că aceste organisme proiectate pe computer și asamblate manual pot înota în vasul lor mic, pot găsi celule unice, le pot aduna împreună, creând „Xenoboți copii”, care, câteva zile mai târziu, devin noi Xenoboți care arată și se mișcă la fel ca ei înșiși. Și apoi acești noi Xenoboți pot ieși, pot găsi celule și pot construi copii ale lor. Într-un proces nesfârşit.
„Cu un design potrivit, ei se vor autoreplica spontan”, a spus dr. Joshua Bongard, informatician și expert în robotică de la Universitatea din Vermont, care a condus noua cercetare. Rezultatele noii cercetări au fost publicate pe 29 noiembrie 2021, în revista „Proceedings of the National Academy of Sciences”.
Un Xenobot este format din aproximativ 3.000 de celule, alcătuind o sferă. Aceştia pot face copii, dar apoi este foarte greu să faci ca sistemul să se reproducă în continuare. Dar cu un program de inteligență artificială care lucrează pe un cluster de supercomputer Deep Green, un algoritm evolutiv a putut testa miliarde de forme ale corpului în simulare – triunghiuri, pătrate, piramide, stele de mare – pentru a le găsi pe cele care le-ar permite celulelor să fi mai eficiente în replicarea „cinematică”. Inteligența Artificială a venit cu niște modele ciudate, inclusiv unul care seamănă cu Pac-Man. (Pac-Man este o franciză japoneză de jocuri video publicată, dezvoltată și deținută de Bandai Namco Entertainment).
Replicarea cinematică este binecunoscută la nivelul moleculelor, dar nu a mai fost observată până acum la scara celulelor sau a organismelor întregi. Unii cercetători însă privesc cu îngrijorare noțiunea de biotehnologie auto-replicabilă. Însă, echipa care a creat xenoboţii vede rezultate promițătoare în cercetarea progreselor pentru medicina regenerativă.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): wyss.harvard.edu