Divizia de hardware a Facebook încearcă să creeze un dispozitiv care seamănă cu un smartphone și ar putea avea un design modular. Facebook a înregistrat un brevet care descrie un aparat electromagnetic modular ce ar putea înlocui, conform prezentării tehnice, electronicele actuale pe care le schimbăm la fiecare câțiva ani.
Conceptul de dispozitiv modular nu este unul nou, însă până acum nu a existat vreun produs final care să corespundă acestei descrieri. Practic, prin designul modular, se urmărește ca în locul schimbării unui produs învechit să se schimbe doar anumite componente – cum este cazul upgrade-urilor de PC. În dispozitivul din brevetul înregistrat sunt integrate sub aceeași carcasă un telefon și un difuzor. De aici și asemănarea cu un smartphone. Însă, conceptul ar putea fi aplicat și altor electronice dacă se dovedește fezabil.
Responsabilă de acest proiect este Building 8, divizia de hardware a celor de la Facebook care se ocupă de tot felul de proiecte interesante. Divizia Building 8 este condusă de Regina Dugan, fostul director DARPA, agenția guvernamentală americană care dezvoltă tehnologii de ultimă oră pentru armata americană.
Sursa: profit.ro
P.S. Din această ştire, ce mi se pare mie mai interesant o reprezintă informaţia conform căreia la acest proiect lucrează un fost director DARPA, agenţia de tehnologii avansate a Pentagonului (Ministerul Apărării din SUA). Ea reprezintă una dintre cele mai mari organizații atunci când vine vorba de dezvoltarea tehnologiei de vârf.
Într-un articol din 2015 (DARPA, “braţul secret” al Pentagonului, îi transformă pe soldaţii americani în cyborgi prin implantarea de cipuri în creier! Vom urma şi noi…?), arătam cum DARPA vrea să-i transforme pe soldaţii americani în cyborgi, implantându-le cipuri în creierul soldaților.