Galileo Galilei, înainte de moartea sa, credea sincer că Pământul se află în centrul Universului

2.185 vizualizari

geocentrismFaptul necunoscut aproape oricărui cititor modern şi chiar celor mai mulţi istorici, este acela că în anul de dinaintea morţii sale Galileo a limpezit cu tărie foştilor săi susţinători noua sa poziţie în materie de cosmologie. La data de 29 martie 1641, Galileo a răspuns unei scrisori pe care a primit-o de la colegul său Francesco Rinuccini în data de 23 martie 1641, ce conţinea descoperirile făcute de astronomul Giovanni Pieroni cu privire la mişcarea de paralaxă a anumitor stele, de la care atât Rinuccini cât şi Pieroni credeau că au descoperit dovada sistemului heliocentric. Rinuccini scrie lui Galileo:

„Ilustra voastră excelenţă, signor Giovanni Pieroni mi-a scris în ultimele luni spunându-mi că el a observat cu claritate cu un instrument optic mişcarea de câteva minute sau secunde în stelele fixe, dar la exact acel nivel de certitudine pe care îl poate atinge ochiul omenesc în observarea unui grad. Toate acestea m-au copleşit de cea mai mare satisfacţie – să fiu martor la aşa un argument decisiv pentru validitatea sistemului copernican! Totuşi nu mică mi-a fost confuzia datorită a ceea ce am citit acum câteva zile într-o bibliotecă. S-a întâmplat să mă uit într-o carte care e pe cale de a fi tipărită. Potrivit autorului, dacă ar fi adevărat că soarele este centrul universului, şi că pământul îi dă ocol în fiecare an, ar urma că noi n-am putea niciodată vedea o jumătate din tot cerul nopţii, deoarece linia ce trece prin centrul şi orizonturile pământului atingând periferia marii orbite, este o coardă dintr-o segment de arc al cercului cerului înstelat, al cărui diametru trece prin centrul soarelui. Şi întrucât eu am crezut dintotdeauna ca adevărat – fără să fi constatat eu însumi aceasta – că prima [stea] din Balanţă răsare în acelaşi moment în care prima [stea] din Berbec apune, inteligenţa mea limitată n-a fost în stare să ajungă la vreo soluţie. De aceea vă implor, în mare voastră bunătate, să risipiţi această îndoială din mintea mea. V-aş rămâne adânc îndatorat. Sărutăm dreapta cu respect, etc. Francesco Rinuccini.”

Galileo Galilei
Galileo Galilei

Galileo, fără să fie prea impresionat de aceste afirmaţii, a scris acest răspuns surprinzător către Rinuccini: „Falsitatea sistemului copernican n-ar trebui în nici un caz să fie pusă la îndoială , cu atât mai mult de către catolici, întrucât noi avem autoritatea de nezdruncinat a Sfintei Scripturi, tâlcuită de cei mai învăţaţi teologi, al căror consens ne dă siguranţa privind statornicia pământului, situat în centru, şi mişcarea soarelui în jurul pământului.

Ipotezele folosite de către Copernic şi alţi adepţi ai săi în susţinerea tezei contrariului sunt în totalitatea lor suficient doborâte de acel argument foarte puternic ce se trage din atotputernicia lui Dumnezeu. Acesta poate să facă lucrări în multe feluri şi chipuri, de fapt în nenumărate feluri, pe cele ce potrivit părerilor şi observaţiilor noastre par să se petreacă într-un anume fel. Nu ar trebui să căutăm îngrădirea mâinii lui Dumnezeu şi să insistăm îndrăzneţ în cele mai presus de mărginirea competenţei noastre… D’Arcetri, 29 martie 1641. Scriu această scrisoare pecetluită către Rev. Fr. Fulgenzio, de la care nu am mai auzit nimic în ultima vreme. O încredinţez excelenţei voastre ca să binevoiţi a-i parveni.”

Oricât s-ar căuta, puţini vor găsi retractarea lui Galileo făcută copernicanismului citată în cărţi sau articole scrise despre viaţa şi opera sa. Încă şi mai puţini sunt aceia care în dezbaterile publice despre Galileo care au auzit vreodată că el şi-a schimbat concepţia anterioară. Motivul este, pur şi simplu acela că scrisoarea a fost ascunsă ochilor publicului în ultimele patru secole. Aşa cum a recunoscut istoricul lui Galilei, Klaus Fischer: „Istoriografii consacraţi ai ştiinţei nu pot fi achitaţi de acuzaţia că au citit scrierile lui Galileo prea selectiv.” Din fericire, retractarea lui Galileo a reuşit să scape de cenzură şi să se regăsească alături de restul scrisorilor sale în culegerea în 20 de volume Le Opere di Galileo Galilei publicată în sfârşit în 1909 şi retipărită la Florenţa în 1968. Cu secole înainte de această publicare, fie Rinucini fie altcineva din culise au depus eforturi de a ascunde faptul că această scrisoare a fost cu adevărat scrisă şi expediată de Galileo.

Judecând după conţinutul scrisorii către Rinuccini, se vede că Galileo s-a aplecat o vreme asupra problemelor inerente sistemului copernican, ca şi dorinţa sa de a reveni la o cosmologie geocentristă. Modul de vorbire din scrisoarea sa este unul aşezat şi direct şi nu e caracteristic cuiva care e confuz şi şovăielnic. Arată convingerile unui om care fost biruit de o poziţie decisivă. Şi atunci, departe de a fi un erou al cosmologiei moderne, cu scurt timp înainte Se observă că Galileo a renunţat la întregul eşafodaj al cosmologiei heliocentrice atât în acceptarea sa fără compromisuri a „statorniciei pământului, situat în centru, şi mişcarea soarelui în jurul pământului,” cât şi în referirile sale la „ipotezele folosite de către Copernic şi alţi adepţi ai săi ” printre care Kepler, fiind primul astronom care l-a acceptat public pe Copernic, a fost într-adevăr unul din cei mai înfocaţi „adepţi” ai săi, şi unul cu care Galileo a corespondat de câteva ori.

Nu numai că Galileo condamnă copernicanismul arătându-l potrivnic Scripturii, ci îşi întăreşte poziţia susţinând că „atotputernicia lui Dumnezeu poate să facă lucrări în multe feluri şi chipuri, de fapt în nenumărate feluri”, lucrări pe care le considerăm improbabile sau imposibile.

Desigur, există unii care ar putea să conteste această convertire dramatică a celui ce mai înainte provocase scandalul, spunând că Galileo se afla din 1633 în arest la domiciliu din ordinul papei Urban VIII. S-ar putea presupune că, nevrând să-l întărâte pe papă, Galileo vorbea sub constrângere şi ca atare cuvintele sale nu trebuiesc luate în seamă ca o dovadă convingătoare că el şi-ar fi părăsit concepţiile cosmologice anterioare. Deşi o asemenea ipoteză ar putea fi destul de probabilă, nu găsim nici urmă de aşa ceva în cuvintele alese cu grijă de Galileo. Fiind atât de mândru pe cât se ştia că e, dacă motivul lui Galileo ar fi fost doar acela de a fi pe pace cu papa şi să nu-şi „taie craca”, ar fi fost suficientă o respingere simplă şi politicoasă la nedumeririle lui Rinuccini. În loc de aceasta, Galileo apără nemişcarea pământului cu un spirit şi o logică aşa de exuberante încât ne apare ca imaginea unia care a avut momentul său de ‘evrika’ şi nu are de ce să fie contestat. Escrocii au puţine convingeri; cei prigoniţi se abţin de la comentarii sau adesea se scaldă în ambiguităţi; politicienii au tendinţa de a fi pe plac şi de a spune ceea ce le-ar aduce popularitate; dar Galileo nu arată în scrisoarea sa nici unul din aceste cusururi. El nu ia partea nimănui, ci în egală măsură îi condamnă pe Ptolemeu, Copernic şi Kepler, deoarece îşi dă seama că nici unul din ei nu a răspuns la toate cele văzute de el prin telescopul său, şi numai însuşi Dumnezeu ştie cum se potrivesc una cu alta. Ca urmare, el se nu se bizuie în argumentaţia sa pe nicio teorie ştiinţifică ci pe “atotputernicia lui Dumnezeu,” Care doar spune şi se şi îndeplineşte. De fapt, Rinuccini, după ce a citit scrisoarea lui Galileo, a fost atât de convins de sinceritatea ei încât de aceea a încercat să şteargă semnătura lui Galileo de pe ceea ce ştia că ar schimba cursul istoriei dacă ar fi făcută cunoscută publicului.