Câte stele sunt pe cer? Nouă mii nouă sute nouăzeci şi nouă


Un om trebuia să răspundă la trei întrebări înainte de răsăritul soarelui, altminteri urma să i se taie capul. Dar unul dintre prietenii săi, un cioban, a venit la cei care-l păzeau şi le-a spus că e gata să răspundă în locul osânditului. I s-a răspuns că, dacă nu va găsi răspunsurile potrivite, i se va tăia şi lui capul. Ciobanul s-a învoit.
Mai-marele paznicilor i-a zis:
— Iată prima întrebare. Câte încărcături de nisip se pot face pe coastele Irlandei ?
— Una singură, a spus omul, doar să ai o căruţă destul de încăpătoare.
— Iată a doua întrebare, a spus mai-marele paznicilor. La cât mă preţuieşti ?
— Douăzeci şi nouă de arginţi, a răspuns omul.
— Cum ai socotit ?
— Domnul nostru Isus Cristos a fost vândut pe treizeci de arginţi. Iar tu nu faci chiar atât.

Şi acest răspuns, ca şi primul, a fost socotit bun. Atunci mai-marele paznicilor a întrebat:
— Iată şi cea de-a treia întrebare. Fii cu băgare de seamă. Câte stele sunt pe cer?
— Nouă mii nouă sute nouăzeci şi nouă,
a răspuns pe dată omul.
— De unde ştii ?
— Ei bine, dacă nu mă crezi, urcă acolo sus deseară şi numără-le.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.