10 pietre misterioase din Carpaţii României! Dovada că în ţara noastră a existat o străveche civilizaţie avansată care ne-a transmis un mesaj peste milenii!


sfinx RomaniaZona muntoasă a Carpatilor româneşti abundă în stînci al căror aspect ciudat – antropomorf sau zoomorf – a suscitat peste timp o întreagă serie de controverse. Specialişti sau pasionaţi, oameni de ştiinţă ori numai simpli turişti au emis mai multe ipoteze care nu au dus încă la rezolvarea acestor controverse, ci, dimpotrivă, la adâncirea lor.

În timp ce unii afirmă că ciudatele chipuri de piatră nu ar fi decât rodul factorilor naturali (vânt, ploaie) asupra stâncilor, alţii susţin că, dimpotrivă, acestea sunt relicve ale unor străvechi civilizaţii care, ajunse la un înalt nivel de dezvoltare materială şi spirituală, au socotit să lase urmaşilor dovada certă a perindării lor pe aceste meleaguri, fiind conştienţi că doar piatra este în stare să perpetueze peste timp mesajul transmis.

Un om raţional nu ar trebui să se hazardeze în a da un verdict vreuneia dintre aceste ipoteze, dar totuşi numărul stâncilor ce seamănă cu chipuri omeneşti e mult prea mare ca totul să fie doar o coincidenţă. În zonele montane sau submontane de pe întreg cuprinsul ţării noastre există câteva zeci de stânci enigmatice care au primit denumirea de „Sfinx” şi că, după câte se pare, nu există nicăieri altundeva în lume o zonă care să cuprindă un număr atât de mare de monumente megalitice cum se află în zona Carpaţilor noştri.

Aşadar, iată câteva pietre enigmatice din munţii noştri:

1) Sfinxul. Bineînţeles, nu puteam începe cu altceva decât cu acest binecunoscut Sfinx românesc. Aşa cum spuneam într-un articol din 2011 (Din misterele Munţilor Carpaţi (partea 3): Sfinxul din Bucegi, model pentru Sfinxul egiptean?), e posibil ca Marele Sfinx Egiptean să se fi inspirat din Sfinxul din Bucegi.

Sfinxul solaroid

2) Babele. E greu de crezut că aceste pietre au fost create doar în mod natural…

babele

3) Sărutul Babelor. Aceste pietre se află pe acelaşi platou Bucegi (ca şi Sfinxul şi Babele), fiind ca două stânci îngemănate.

Sarutul Babelor solaroid

4) Bărbosul. Şi tot pe platoul Bucegi, chiar în faţa cabanei Babele, Bărbosul îşi îndreaptă privirile spre nemărginitul zărilor, căutând poate a-şi afla enigma propriei sale existenţe.

Barbosul solaroid

5) Sfinxul Pietrei Arse. Mai avem încă un sfinx, în partea sudică a aceluiaşi platou al Bucegilor, în apropierea cabanei Piatra Arsă.

Sfinxul Pietrei Arse

6) Columna Cerului. Aşa a fost denumită piatra, de către Nicolae Densuşianu în lucrarea sa binecunoscută „Dacia preistorică”, aceasta reprezentând una din cele 3 stânci din Vârful Omu. Se poate observa profilul din dreapta al unui chip ce-şi înfinge privirea spre depărtările boltei cereşti.

columna cerului

7) Ţurţudăul. Coborând din Bucegi spre Bran, pe Valea Zbârcioarei, se află o stâncă singuratică, de care se leagă o serie de străvechi legende din această zonă.

Turtudaul

8 ) Sfinxul Pietrelor lui Solomon. În aceeaşi parte a ţării, în apropierea vechiului drum ce lega Braşovul de Poiana Braşov, dincolo de Şchei, poate fi văzut „SFINXUL PIETRELOR LUI SOLOMON“, un chip uman aproape perfect, cu un diametru de aproximativ 2 m.

sfinxul Pietrele lui Solomon

9) Sfinxul de la Bratocea. Îndreptându-ne spre Masivul Ciucaş, putem admira o altă serie de monumente în piatră, dintre care cel mai cunoscut pare a fi „SFINXUL DIN BRATOCEA”, vizibil chiar de pe serpentinele ce urcă dinspre staţiunea Cheia spre Şeaua (sau Trecătoarea) Bratocei.

Sfinxul Bratocea

10) Porumbelul. El se găseşte în poteca turistică ce urcă din pasul Bratocei spre culmea cu acelaşi nume.

porumbelul


Lasă un comentariu