Asasinarea lui Iulius Cezar este cu siguranţă printre cele mai renumite asasinate din istorie. Iulius Cezar, inițial general de armată, a crescut într-o poziție de neegalat de putere și bogăție după preluarea controlului asupra guvernului Republicii Romane. Iulius Cezar a contribuit la căderea Republicii Romane și la apariţia Imperiului Roman, fiind dictatorul absolut al teritoriilor romane.
Puterea lui Cezar i-a înfuriat pe mulţi senatori romani, iar cei mai curajoşi dintre ei au format un pact pentru a-l asasina. Conspiratorii au fost Gaius Cassius Longinus, Decimus Junius Brutus și fiul adoptiv al lui Cezar, Marcus Junius Brutus. În martie 44 î.Hr. atacatorii l-au încolțit pe Cezar lângă Teatrul lui Pompei și l-au înjunghiat de 23 de ori.
Flavius Eutropius, un istoric roman proeminent din secolul al 4-lea d.Hr., a scris pe larg despre asasinarea lui Cezar și despre perioada imediat următoare evenimentului. Flavius Eutropius a relatat faptul că un raport detaliat al leziunilor lui Cezar a fost eliberat de un medic care a efectuat autopsia lui Cezar, acest raport fiind văzut ca cel mai timpuriu raportul de autopsie al unei persoane.
Potrivit raportului, doar una din cele 23 de răni prin înjunghiere a lui Cezar i-a fost fatală. Acesta a fost cea care a pătruns în pieptul lui Cezar și i-a fracturat aorta. Unele dintre răni au fost superficiale și nu au reușit să intre mai adânc de țesutul muscular, iar altele au fost răni mai adânci, dar ele au ratat oricare dintre organele sale vitale.
Ultimele cuvinte ale lui Cezar rămân necunoscute, dar mulți istorici contemporani citează un alt istoric roman antic proeminent, pe nume Suetoniu, care susținea că Cezar ar fi spus: „Și tu, copile?“ El ar fi murmurat aceste cuvinte în durere, când a văzut că propriul său fiu adoptat a fost unul dintre conspiratori.