Uluitorul mecanism din Antikythera, un complex computer antic

Epava unei corăbii romane

În 1900, de Paşte, Elias Stadiatos şi un grup de pescari greci pescuiau pe coasta micuţei insule stâncoase Antikythera, între partea continentală sudică a Greciei şi Creta. Ieşind la suprafaţă după unul dintre tovarăşii săi, Stadiatos a început să bălmăjească ceva despre „o grămadă de femei dezbrăcate moarte” pe fundul mării. Investigaţiile ulterioare ale pescarilor au scos la iveală epava lungă de 50 m a unei corăbii romane scufundate, la o adâncime de aproximativ 42 m. Obiectele îngropate includeau statui din marmură şi bronz din secolul I î.Hr. („femeile dezbrăcate, moarte”), monede, bijuterii din aur, vase de lut şi ceea ce păreau a fi bucăţi de bronz ruginit, care s-au sfărâmat la scurt timp după ce au fost aduse la suprafaţă.

Un mecanism ciudat este descoperit…

Artefactele descoperite pe epavă au fost examinate, înregistrate şi trimise la Muzeul Naţional din Atena pentru a fi expuse ori păstrate. Pe 17 mai 1902, arheologul grec Spyridon Stais cerceta ciudatele obiecte acoperite cu depuneri marine, care au stat în apă vreme de 2 000 de ani, când a observat că o piesă avea o roată încrustată şi o inscripţie care părea a fi în limba greacă. O casetă din lemn fusese asociată acestui obiect, dar, asemenea scândurilor din lemn ale vasului, s-a uscat şi s-a sfărâmat. Examinarea atentă şi curăţarea meticuloasă a bucăţilor corodate de bronz au scos la iveală piese adiţionale, care făceau parte dintr-un obiect misterios, curând dovedit a fi un elaborat mecanism din bronz, măsurând 33 x 17 X 9 cm.

Ceas astronomic străvechi sau astrolab?

Stais a fost de părere că mecanismul era un ceas astronomic străvechi, dar părerea generală la vremea respectivă a fost că obiectul era prea complicat pentru a aparţine unei epave datate (după studiul vaselor de lut) la începutul primului secol î.Hr. Mulţi cercetători au considerat că mecanismul reprezenta rămăşiţele unui astrolab medieval, un dispozitiv astronomic pentru observarea mişcărilor planetelor, folosit pentru navigaţie. (Primul exemplu cunoscut provine din Irak, din secolul al IX-lea d.Hr.) Dar nu s-a căzut de acord asupra datei sau a scopului artefactului, iar enigma a fost curând dată uitării.

Un computer antic grecesc

În 1951, Derek De Solia Price, un fizician englez şi, la vremea aceea, profesor de istoria ştiinţelor la Universitatea Yale, a rămas fascinat de complexitatea mecanismului de pe epavă şi a început un studiu detaliat, care avea să dureze opt ani şi care implica folosirea radiografiilor. În iunie 1959, concluziile analizelor sale au fost publicate într-un articol din Scientific American intitulat „Un computer antic grecesc”. Radiografiile mecanismului au scos la iveală nu mai puţin de 20 de dispozitive separate, printre care şi un aparat de calcul diferenţial, despre care s-a crezut anterior că a fost inventat în secolul al XVI-lea. Dispozitivul de calcul diferenţial permitatea rotaţia celor două săgeţi la viteze diferite, aşa cum sunt folosite la osiile autoturismelor. Din cercetările sale, Price a dedus că descoperirea de la Antikythera reprezintă rămăşiţele unui „mare ceas astronomic”, legat de „computerul analogic modern”.

Aceste concluzii au fost întâmpinate de reacţiile negative din partea cercetătorilor. Un anumit profesor a refuzat să creadă în posibilitatea unui asemenea dispozitiv şi a emis ipoteza că obiectul trebuie să fi căzut în mare în Evul Mediu, ajungând pe epavă.

Un complicat computer astronomic

În 1974, Price a publicat rezultatele unei cercetări complete bazate pe radiografii cu raze X şi gamma, efectuate de Christos Karakalos, sub forma unei monografii intitulate Dispozitive ale grecilor. Mecanismul de la Antikythera, un computer-calendar din cca 80 î.Hr. Studiul ulterior al lui Price a arătat că instrumentul ştiinţific străvechi conţinea, de fapt, cel puţin 30 de dispozitive, deşi majoritatea erau incomplete. Totuşi, destule dispozitive s-au conservat astfel încât Price şi-a dat seama că, atunci când mânerul era rotit, mecanismul trebuia să arate mişcarea lunii, a soarelui, probabil a planetelor şi răsăritul stelelor mari. Dispozitivul era, de fapt, un complicat computer astronomic, un model al sistemului solar care a fost cândva ţinut într-o cutie din lemn cu capacul prins în balamale, pentru a proteja mecanismul dinăuntru.

Analizând inscripţiile şi poziţia dispozitivelor (şi a inelului de pe obiect), Price a ajuns la concluzia că avea legătură cu Geminus din Rodos, un astronom şi matematician grec care a trăit între anii 110 şi 40 î.Hr. Price credea că mecanismul din Antikythera fusese proiectat şi construit în Rodos, o insulă grecească de lângă coasta Turciei, probabil de Geminus însuşi, în jurul anului 87 î.Hr. Într-adevăr, epava conţinuse vase pentru depozitare din insula Rodos şi se crede că, atunci când s-a scufundat, ar fi călătorit de la Rodos la Roma. S-a considerat că data scufundării ar fi 80 î.Hr. Aşadar, presupunând că obiectul avea deja câţiva ani vechime atunci când s-a pierdut, data realizării mecanismului din Antikythera, unanim acceptată, este 87 î.Hr.

Insula Rodos, centru tehnologic mondial acum peste 2.000 de ani

Se poate astfel considera – cel puţin din punctul de vedere al datelor – că dispozitivul a fost realizat de Geminus pe insula Rodos, cu atât mai mult cu cât se ştie că Rodos a fost un centru de cercetare astronomică şi tehnologică în această perioadă. Scriitorul din secolul al II-lea î.Hr. Filon din Bizanţ, specialist în mecanică, descrie un polybolos, pe care l-a văzut în Rodos. Această uimitoare catapultă avea capacitatea de a trage în mod repetat fără a fi nevoie de o nouă încărcare şi avea două aparate legate printr-un lanţ acţionat de un troliu (un dispozitiv de ridicare constând dintr-un cilindru orizontal rotit de o manivelă). Rodos a fost, de asemenea, locul în care filozoful stoic, astronomul şi geograful grec Poseidonius (cea 135-51 î.Hr.) a stabilit natura mareei. De asemenea, el a efectuat un calcul (precis pentru acea vreme) al dimensiunii soarelui şi al dimensiunii şi distanţei până la Lună.

Astronomul Hiparchos din Rodos (cea 190-120 î.Hr.) este creditat cu inventarea trigonometrici şi a fost primul care a catalogat în mod ştiinţific poziţia stelelor. Mai mult, a fost unul dintre primii europeni care au folosit observaţiile şi informaţiile astronomiei babiloniene în propria cercetare a sistemului solar. Poate că elemente din cunoaşterea şi ideile lui Hiparchos au fost folosite în construcţia mecanismului din Antikythera.

Dispozitivul din Antikythera este primul exemplu complex de tehnologie mecanică care a supravieţuit. Utilizarea roţilor în dispozitive în urmă cu mai bine de 2 000 de ani este de-a dreptul uluitoare, iar manopera este la fel de uimitoare ca în cazul oricărui ceas din secolul al XVIII-lea.

Mai multe replici ale mecanismului din Antikythera

În ultimii ani, au fost realizate mai multe replici ale acestui computer antic, unul fiind o reconstrucţie parţială de către specialistul în computere Allan George Bromley (1947-2002) de la Universitatea din Sydney, împreună cu ceasornicarul Frank Percival. De asemenea, Bromley a făcut radiografii mai clare ale obiectului, care au stat la baza unui model tridimensional al mecanismului, produs de studentul său, Bernard Gardner.

Câţiva ani mai târziu, John Gleave a construit un model mecanic complet al sistemului solar, partea din faţă reprezentând traiectoria anuală a soarelui şi a lunii prin Zodiac, comparativ cu o reprezentare a calendarului egiptean.

Cel mai recent studiu şi cea mai recentă reconstituire a obiectului au fost efectuate în 2002 de Michael Wright, curatorul secţiei de inginerie mecanică de la Muzeul de Ştiinţă din Londra, care a lucrat împreună cu Allan Bromley. Deşi unele concluzii ale noului studiu al lui Wright contrazic anumite aspecte ale lucrării lui Derek De Solia Price, Wright sugerează că mecanismul este chiar mai ingenios decât îşi imaginase Price. Pentru a ajunge la teoriile sale, Wright a folosit radiografii ale obiectului şi o metodă cunoscută drept tomografie lineară. Această tehnică poate prezenta detalii dintr-un singur plan sau o singură zonă a unui obiect în focus sharp. Astfel, Wright a reuşit să studieze dispozitivele în detaliu şi a descoperit că dispozitivul ar fi putut să ofere o replică precisă nu doar a mişcărilor soarelui şi lunii, dar şi a tuturor planetelor cunoscute de vechii greci: Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Aşadar, este posibil ca, prin folosirea indicatorilor de bronz pe o suprafeţă circulară ce reprezintă constelaţiile Zodiacului de jur împrejurul marginii, mecanismul să fi fost în stare să calculeze (cu precizie) poziţiile planetelor cunoscute, la o anumită dată. în septembrie 2002, reconstrucţia completă a lui Wright a făcut parte din expoziţia de Tehnologie Antică de la Technopolis, un muzeu din Atena.

Şi totuşi, ce era mecanismul din Antikythera?

În ciuda anilor de studiu şi a variatelor reconstrucţii şi teorii, nimeni nu ştie cu adevărat cum era folosit dispozitivul din Antikythera. S-a sugerat că avea funcţie astrologică şi că era folosit pentru horoscoape computerizate, că funcţiona ca planetarium în care să se predea studenţilor sau chiar că era o jucărie complicată pentru cei bogaţi. Derek De Solia Price era de părere că mecanismul dovedeşte o tradiţie antică elenă a unei tehnologii deosebit de complicate. După părerea sa, aceste cunoştinţe nu s-au pierdut atunci când Grecia antică a intrat în declin, ci au fost transmise lumii arabe, care a avut mecanisme similare mai târziu, devenind baza tehnicilor europene de realizare a ceasurilor în Evul Mediu. Price considera că, iniţial, dispozitivul fusese aşezat într-o statuie şi expus. Poate că a fost cândva păstrat într-o structură similară cu Turnul Vânturilor, un controversat turn octagonal din marmură, care funcţiona drept ceas alimentat cu apă în agora romană din Atena.

Descoperirea şi reconstituirile mecanismului din Antikythera i-au convins pe cercetători să caute într-o altă lumină descrieri ale unor asemenea dispozitive în textele antice. Anterior, se credea că menţionările modelelor mecanice astronomice răspândite prin lucrările multor scriitori antici nu trebuie luate ad litteram. Grecii, se credea, aveau teoria, dar nu şi cunoştinţele practice. Dar, după descoperirea şi testarea mecanismului din Antikythera, acest tip de gândire s-a schimbat.

Cine a creat mecanismul? Poseidonius sau Arhimede?

Oratorul şi scriitorul roman Cicero, care a scris în primul secol î.Hr. şi a trăit în vremea naufragiului din Antikythera, menţionează o invenţie a unui prieten şi profesor al său, antemenţionatul Poseidonius. Cicero notează că Poseidonius construise recent un dispozitiv „care, la fiecare revoluţie, reproduce aceleaşi mişcări ale soarelui, lunii şi ale celor cinci planete care au loc pe cer în fiecare zi şi în fiecare noapte”. Cicero menţionează, de asemenea, cu privire la astronomul, inginerul şi matematicianul sicilian Arhimede (cea 287-212 î.Hr.): „se spune că a construit un mic planetariu”.

Legat de acest dispozitiv, oratorul remarcă, de asemenea, că Marcellus, consulul roman, era foarte mândru pentru că deţinea un planetariu proiectat şi construit de însuşi Arhimede, pe care l-a luat drept pradă din oraşul capturat Siracuza, aflat pe coasta estică a Siciliei. De fapt, în timpul asediului acestui oraş, în 212 î.Hr., Arhimede a fost ucis de soldaţii romani. Unii cercetători au sugerat chiar că ar fi un dispozitiv astronomic proiectat şi construit de Arhimede, care a fost salvat de pe epava din Antikythera.

Unul dintre cele mai uluitoare artefacte ale lumii antice

Fără îndoială, unul dintre cele mai uluitoare şi controversate artefacte ale lumii antice, mecanismul original din Antikythera este în momentul de faţă expus la Muzeul Naţional de Arheologie din Atena, alături de care se află o reconstituire. Există, de asemenea, o replică expusă la Muzeul American al Computerelor din Bozeman, Montana. Descoperirea mecanismului din Antikythera a pus sub semnul întrebării percepţia noastră cu privire la capacităţile ştiinţifice şi tehnologice ale lumii antice. Reconstituirile au dovedit că aparatul funcţionează ca un computer astronomic şi că oamenii de ştiinţă greci şi romani din primul secol î.Hr. erau capabili să proiecteze şi să construiască mecanisme complicate, care nu aveau să fie egalate vreme de 1 000 de ani.

Derek De Solia Price a afirmat că civilizaţia care deţinea tehnologia şi cunoaşterea necesare pentru a construi un asemenea mecanism „ar fi putut construi aproape orice şi-ar fi dorit”. Din nefericire, majoritatea obiectelor pe care le-au creat nu au supravieţuit. Faptul că mecanismul din Antikythera nu este menţionat explicit în niciun text antic ajuns până la noi dovedeşte cât de mult s-a pierdut din această importantă şi fascinantă perioadă a istoriei europene. De fapt, dacă n-ar fi fost curiozitatea pescarilor greci de acum 100 de ani, nu am fi avut nici măcar această dovadă elocventă a realizărilor ştiinţifice avansate ale grecilor de acum 2 000 de ani.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.