Trinitatea (Sfânta Treime) în creştinism: adevărul despre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (partea 1)

10.198 vizualizari

La baza temeliei creştinismului se află Crezul de la Niceea (din anul 325 d.Hr.), în care se spune următoarele:

„Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iaraşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul Este închinat şi slăvit, care a grăit prin prooroci. Întru-una Sfântă sobornicească şi apostolească Biserică, mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor, aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin!”

Precum se vede, la baza creştinismului se află „Sfânta Trinitate”: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Deşi cuvintele de „Sfântă Trimitate” nu se află în Biblie, atât Vechiul, cât şi Noul Testament se referă la un singur Dumnezeu, văzut ca o „tri-unitate”: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Termenul de „trinitate” este de fapt alcătuit din doi termeni: „tri”, adică „trei” şi „unitate”, adică „unul”, de unde rezultă „trinitate”. Aşadar, Sfânta Trinitate este Dumnezeu manifestat în trei persoane, fiecare având aceeaşi esenţă a dumnezeirii. Sfânta Trinitate nu reprezintă, aşadar, trei dumnezei (cum cred unele secte, ca Martorii lui Iehova), ci trei stări divine ale aceluiaşi Dumnezeu.

A fost Sfânta Trinitate o invenţie a Conciliului de la Niceea?

Unul din criticii cei mai vehemenţi împotriva doctrinei Sfintei Trinităţi o reprezintă secta „Martorii lui Iehova” care afirmă că Tatăl-Fiul şi Sfântul Duh reprezintă o invenţie a Conciliului de la Niceea din secolul al IV-lea şi a împăratului Constantin (cel care a condus acest conciliu), la mai bine de trei veacuri de la apariţia creştinismului ca religie. De fapt, dacă e să ne luăm după adevărul istoric, în acea perioadă exista un curent puternic în cadrul Bisericii creştine care susţinea doctrina ariană (a teologului Arius) ce susţinea că Iisus Hristos, deşi e de natură divină, totuşi este mai mic decât Dumnezeu. Întrucât această opinie era foarte controversată, provocând multe dezbateri în Biserica creştină, trebuia să se pună capăt odată pentru totdeauna acestei probleme, apărând astfel Crezul de la Niceea, relatat mai sus, în care doctrina Trinităţii a devenit ca un legământ pentru orice creştin.

Dar chiar a fost „inventată” doctrina Trinităţii la Conciliul de la Niceea? Nu! Este doar o acuzaţie falsă al celor ce vor să mânjească creştinismul cu tot felul de aberaţii şi minciuni, şi asta pentru că ea apărea şi în scrierile primilor mari teologi creştini, în următoarele opere:

1) Scrisoarea lui Ignatius către magnezieni şi romani

Ignatius a fost unul dintre „Sfinţii Părinţi” timpurii ai Bisericii creştine, fiind un discipol al apostolilor lui Iisus şi episcop de Antiohia. Data scrierilor sale este plasată între anii 105-155 d.Hr. Eusebius plasează martiriul lui Ignatius în timpul domniei împăratului roman Traian (98-117).

În scrisoarea către magnezieni, Ignatius spune:

„Preţuiţi episcopul şi preţuiţi-vă unul pe celălalt, aşa cum a făcut Iisus Hristos cu Tatăl, în zilele când era trup, şi aşa cum au făcut apostolii faţă de Hristos, Tatăl şi Sfântul Duh. Numai în felul acesta putem obţine unitatea„.

În scrisoarea către romani, Ignatius spune:

„Nimic din ceea ce puteţi vedea nu are valoare. Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, S-a dezvăluit mai clar, întorcându-Se la Tatăl”.

2) Rugămintea lui Athenagoras

Athenagoras din Atena a fost un filozof din Atena care s-a convertit la creştinism în cel de-al doilea secol. El a scris „Rugăminte către creştini” în jurul anului 177 d.Hr. Iată un extras din  epistola către împăratul Marcus Aurelius:

„Dar Fiul lui Dumnezeu este Cuvântul Său în idee şi în realitate; din El şi prin El toate lucrurile s-au făcut, Tatăl şi Fiul fiind Unul şi acelaşi. Şi, din moment ce Fiul este în Tatăl şi Tatăl este în Fiul, prin unitatea şi puterea Sfântului Duh, Fiul lui Dumnezeu este mintea şi cuvântul Tatălui”.

Nu spun că Fiul a fost creat, din moment ce Dumnezeu este mintea eternă, El a avut Cuvântul Său încă de la începuturi, fiind etern. Fiul s-a născut din Dumnezeu, pentru a da formă şi realitate tuturor lucrurilor materiale”.

„Dar sunt alţii care sunt ghidaţi de acest lucru: să-l cunoască pe adevăratul Dumnezeu şi pe cuvântul Său, să cunoască unitatea Tatălui cu a Fiului, ce este Sfântul Duh, ce unitate există între aceştia trei, Sfântul Duh, Fiul şi Tatăl, şi ce-i diferenţiează pe ei în unitate„.

Iată, foarte clar, Sfânta Trinitate descrisă cu peste 150 de ani înainte de Conciliul de la Niceea, de un important teolog creştin, încă de la începuturi. Curios cum mai pot unii să susţină că Sfânta Treime a fost „inventată” de împăratul Constantin…

3) Apărarea lui Iustin Martirul

Iustin Martirul  (100-165 d.Hr.) a fost unul dintre cei mai timpurii teologi creştini. Următorul fragment este dintr-o scrisoare adresată de Iustin Martirul către împăratul roman Titus, pentru apărarea religiei creştine. Epistola este datată în anul 155 d.Hr.:

„Tatăl Universului a avut un Fiu, care era Cuvântul şi Cel Unul născut al lui Dumnezeu. În alte timpuri, El a apărut sub forma unui foc şi avea imaginea unei fiinţe fără trup, alături de Moise şi alţi profeţi. Dar acum, în timpul dominaţiei voastre, El a fost născut om dintre-o fecioară, la voinţa Tatălui, pentru mântuirea celor care cred în El, pentru ca să moară, să învie şi astfel ca să poată cuceri moartea”.

Trinitatea, o doctrină păgână?

Martorii lui Iehova, la auzul conceptului de Trinitate au acelaşi sentiment de repulsie pe care îl au creştinii, faţă de închinarea la idoli. Ei cred că Trinitatea este „o triadă babiloneană de zei”. Este adevărat că există „trinităţi” păgâne, care datează din epoca de glorie a Babilonului, dar acest fapt este mai degrabă o dovadă  în favoarea unui Dumnezeu biblic trinitar. În „Noua Apologetică” (New Apologetic) a lui Robert Watts se afirmă că triadele păgâne sunt „fragmente reziduale ale unei cunoaşteri a lui Dumnezeu, de acum pierdute, şi nu stadii din cadrul unui proces de evoluţie teologică, ci dovada unei degradări spirituale şi morale”.

Dacă ţinem seama de tendinţa firească a naturii păcătoase a omului, de a denatura imaginea lui Dumnezeu şi de faptul că Satana recurge la plăsmuiri, la falsuri şi la jumătăţi de adevăr menite să ne induca în eroare, atunci putem presupune, fără să greşim că moştenirea adamică a monoteismului era atât de erodată încât, atunci când ajungem la cartea Exodului, descoperim triada păgână a lui Osiris, Isis şi Horus, care deţinea controlul în Egipt. Astfel, de la Geneza la Maleahi, Îl vedem pe Dumnezeu reafirmând monoteismul în mintea poporului Său (Deut.6:4).

Poporul lui Israel trăise patru sute de ani printre egiptenii politeişti şi îşi dezvoltase un gust pentru alţi zei. Din princina aceasta, Trinitatea nu este clar revelată în Vechiul Testament. Aceasta concepţie o găsim prezentată în lucrarea „The two Babylons” (Cele două Babilonuri), de Alexander Hislop. Iată ce declară acest autor cu privire la trinităţile păgâne: „Toate acestea au existat din vremuri străvechi. Deşi copleşită de idolatrie, recunoaşterea Trinităţii se întâlneşte la toate naţiunile antice ale lumii, dovedind cât de înrădăcinată în omenire era această doctrină primară, care se desprinde atât de limpede din cartea Genezei”.

Trinitatea este prezentă în natură

Nu este oare un fapt remarcabil că întreaga natură e plină de exemple ale acestei unităţi tripartite? Universul este compus din spaţiu, timp şi materie si fiecare din cele trei elemente este compus la rândul său, tot din trei elemente. Apa se prezintă în trei stări: lichidă, solidă şi gazoasă. Şi mai există o sumedenie de alte asemenea analogii – de pildă, Soarele – toate ajutându-ne să întelegem mai bine, rolurile persoanelor din cadrul Dumnezeirii. Tatăl este aşa cum a fost dintotdeauna, izvorul nevăzut a toate, după cum din punct de vedere ştiinţific, o stea este o sursa nevăzută de lumină şi căldură. Fiul lui Dumnezeu este manifestarea, strălucirea şi reflectarea slavei Tatalui Său,dupa cum lumina este acea parte a stelei pe care o putem vedea. Duhul este Persoana nevăzută a cărui prezenţă şi lucrare le putem simţi, detecta, după cum căldura soarelui nu se vede, ci se simte (vezi si Ioan 1:18; Matei 1:23; Evrei 1:3; Ioan 3:8).

Fiecare analogie îşi are limitările sale, deoarece sunt concepute de fiinte mărginite. Cu toate acestea, ele sunt în măsură să ne ajute să înţelegem mai bine conceptul de Trinitate în cadrul unităţii.

În părţile a doua şi a treia ale acestui articol (https://www.lovendal.ro/wp52/trinitatea-sfanta-treime-in-crestinism-adevarul-despre-tatal-fiul-si-sfantul-duh-partea-2/ şi https://www.lovendal.ro/wp52/trinitatea-sfanta-treime-in-crestinism-adevarul-despre-tatal-fiul-si-sfantul-duh-partea-3/), vom discuta despre argumentele biblice privind prezenţa Sfintei Treimi.