Vânătorii de fantome caută vocile victimelor Titanicului de acum 100 de ani


Un grup de vânători de fantome planifică o misiune „titanică” pentru a vedea dacă spiritele oamenilor înecaţi pe vasul Titanic, în 1912, încă mai bântuiesc locul naufragiului, anunţă site-ul AOL News. Misiunea va începe pe 20 aprilie 2011, şi va avea chiar la locul naufragiului, care se află la aproximativ 1.500 de kilometri est faţă de New York, în Oceanul Atlantic. Vânătorii de fantome speră să găsească dovezi prin prezenţa fenomenului de voce electronică (EVP = „electronic voice phenomena”) la oamenii care s-au înecat atunci şi au lăsat o „impresie psihică” în acel loc. Deşi naufragiul s-a întâmplat cu circa 100 de ani în urmă, cercetătorul William Brower, care se va duce în această expediţie, crede că el poate găsi dovezi precum că oamenii care au murit în naufragiu încă se mai găsesc acolo.

„Există o teorie precum că în zonele în care au avut loc tragedii extreme, se pot imprima acţiunile şi emoţiile”, spune Brower care e pasionat de istoria Titanicului încă de la vârsta de 5 ani.

Matthew „Sadman” Kelley, un fost camionagiu, acum pensionar, este organizatorul propriu-zis al acestei excursii de cercetare, el făcând parte dintr-un grup denumit „Societatea DEAD” (Direct Evidence After Death, adică „Dovezi Directe După Moarte”). Kelley crede că această călătorie reprezintă o premieră în investigaţiile paranormale, pentru că investigatorii intenţionează să folosească unele căi neortodoxe de a trezi spiritele.

„Vom recrea atmosfera, mâncând exact aceeaşi masă servită în noaptea în care vasul s-a scufundat, şi vom dansa pe aceeaşi muzică care s-a cântat atunci”, a spus el. „Dar vreau să vă spun ceva foarte clar: eu nu cred în spirite. Nu căutăm decât impresii reziduale”.

Expediţia are însă nevoie de bani pentru a se putea realiza. Sunt necesari 83.000 de dolari, şi această cercetare s-ar putea amâna până în vara viitoare, dacă banii nu vor fi strânşi până în aprilie 2011.

Dar unii oameni care cred în fantome, nu sunt de acord cu ceea ce doreşte să facă dl Kelley împreună cu echipa sa. Astfel, Terra King, o pasionată a fenomenului, a declarat că procesul de căutare a fenomenului de voce electronică în locuri unde au avut loc bătălii sau dezastre este „lipsită de respect şi neetică”.


Lasă un comentariu