Un al doilea Pământ s-ar putea ascunde în sistemul nostru solar – spune un nou studiu ştiinţific exploziv
Cele 8 planete ale nostru sistemului solar nu sunt singurele pe care le-am avut vreodată, sunt doar supraviețuitoarele. Dar asta …
Cele 8 planete ale nostru sistemului solar nu sunt singurele pe care le-am avut vreodată, sunt doar supraviețuitoarele. Dar asta …
În prima sa carte, „A douasprezece planetă”, scriitorul şi cercetătorul Zecharia Sitchin susține că există o a 12-a planetă, dincolo …
Dacă ar fi să credem ochilor, s-ar părea că însuși vechiul zeu roman al apei (Neptun) a apărut din mare …
Într-un recent studiu cu privire la centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter, un grup de oameni de știință au …
Cercetările istoricului şi arheologului Zaharia Sitchin timp de 30 de ani pe teritoriul actualului Irak, i-au permis să descifreze zeci …
O vastă rețea de structuri de energie invizibilă a fost descoperită în sistemul solar – o „autostradă cerească” pe care …
Cele mai îndepărtate sonde spaţiale construite de oameni, Voyager 1 şi Voyager 2 (lansate în 1977) au ajuns în spaţiul …
În 1964, au fost publicate două articole în cotidianul „România liberă”, în care se vorbeşte despre prezenţa unei statui misterioase …
În 2019, oamenii de știință au publicat o lucrare, în care se presupune că în locul celebrei „planete X” ar …
Triton este cel mai mare satelit al planetei Neptun, el fiind descoperit în 1846, la doar 17 zile după descoperirea …
Profesorul Ed Stone are 83 de ani, dar chiar şi la vârsta asta lucrează în continuare la o varietate de …
În zilele cu mari canicule, nişte gheaţă e întotdeauna binevenită. Dar ştiaţi că în lume există numai puţin de 18 …
Un grup de astronomi internaționali au observat o „planetă interzisă”, care orbitează îndeaproape steaua ei. Descoperirea exoplanetei NGTS-4b aruncă o …
Raționamentul științific ne ajută să înțelegem complexitatea lumii în care trăim. Dar, chiar şi aşa, în lumea aceasta există multe …
Astronomii care suspectează o planetă ascunsă cunoscută sub numele de „Planeta X” sau „Planeta 9”, care afectează corpurile cosmice situate …