Cele două sonde spaţiale Voyager, aflate acum în spaţiul interstelar, au făcut o descoperire neobişnuită
Cele mai îndepărtate sonde spaţiale construite de oameni, Voyager 1 şi Voyager 2 (lansate în 1977) au ajuns în spaţiul interstelar cu mai mai mulţi ani în urmă. Ultima dată când una dintre cele două sonde Voyager a făcut o fotografie a sistemului nostru solar a fost în 1990, după ce a trecut de planetele Jupiter, Saturn, Neptun și Uranus, în drumul spre spațiul interstelar. Dincolo de planete, nu există prea multe de văzut.
Dar există lucruri pe care sondele spaţiale le pot încă simţi. Şi, chiar și atât de îndepărtate, Soarele își poate face cunoscută prezența.
O echipă de oameni de știință a detectat recent explozii bruște de raze cosmice în jurul sondelor Voyager. Acestea sunt cauzate de undele de șoc care provin din erupțiile solare ce aruncă particule cu 1,6 milioane de km/h. Undele de șoc au nevoie de mai mult de un an pentru a ajunge la Voyager, dar atunci când o fac, excită electronii cu raze cosmice din apropiere. Oamenii de știință au observat fenomene similare mai aproape de Pământ, la vecinii noștri planetari, dar niciodată în spațiul interstelar.
„Descoperim cu adevărat că ceea ce credeam că ar fi acest mediu interstelar, unul liniștit și curat, este de fapt deranjat considerabil de Soare”, a declarat Don Gurnett, profesor emerit de fizică și astronomie al Universității din Iowa, care a condus cercetarea.
În urmă cu mai bine de 40 de ani, Gurnett a proiectat și a construit unul dintre instrumentele din misiunea Voyager care poate simți astfel de lucruri. Voyager 1 a trecut în spațiul interstelar în 2012, iar Voyager 2 în 2018. Dar nava spațială nu a părăsit sistemul solar. Acest lucru ar putea părea, la prima vedere, puțin contradictoriu: cum poate exista ceva în spațiul dintre stele și în interiorul sistemului solar în același timp? Nu sunt aceste două lucruri diferite?
Din perspectiva astronomilor, spațiul interstelar începe atunci când particulele Soarelui nu pot merge mai departe. Soarele eliberează un curent constant de particule de mare energie în toate direcțiile, iar acest vânt solar cuprinde planetele, sateliţii lor și alte corpuri cerești, într-o bulă de protecție numită heliosferă. Oamenii de știință au prezis că heliosfera se termină acolo unde se va întâlni cu particulele reci ale mediului interstelar, care este presărat cu material lăsat în urmă de supernove, resturile altor stele. În 2012, Voyager 1 a detectat începutul unui mediu cosmic diferit.
Aşadar, cele două sonde Voyager se află dincolo de heliosferă. Însă, părăsirea heliosferei nu înseamnă neapărat părăsirea sistemului solar. Asta pentru că, deşi vântul solar bate destul de departe (120 de unități astronomice), influența stelei noastre se extinde și mai mult prin gravitație.
Gravitația Soarelui poate păstra obiecte pe orbita sa dincolo de locul în care se termină heliosfera. Pe măsură ce sondele spaţiale Voyager își continuă călătoria, în cele din urmă ele vor intra în Norul lui Oort, o regiune plină de corpuri cereşti. Deoarece acele obiecte sunt legate gravitațional de Soare, ele aparţin sistemului nostru solar. Aici se termină cu adevărat sistemul nostru solar – dincolo de marginea îndepărtată a norului Oort, care se află undeva între 10.000 și 100.000 de unități astronomice distanță.
Acum, Voyager 1 se află în afara heliosferei, la peste 150 de unități astronomice, mai fiind nevoie de câteva sute de ani până când cele două sonde vor ajunge în această regiune și încă câteva zeci de mii de ani înainte de a trece dincolo de sistemul nostru solar.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): The Atlantic
Cele mai îndepărtate sonde spaţiale construite de oameni, Voyager 1 şi Voyager 2 (lansate în 1977) au ajuns în spaţiul interstelar cu mai mai mulţi ani în urmă. Ultima dată când una dintre cele două sonde Voyager a făcut o fotografie a sistemului nostru solar a fost în 1990, după ce a trecut de planetele Jupiter, Saturn, Neptun și Uranus, în drumul spre spațiul interstelar. Dincolo de planete, nu există prea multe de văzut.
