Sunete incredibile şi nelumeşti au fost înregistrate în Groapa Marianelor, cel mai adânc punct de pe Pământ!


sunet groapa marianelorBubuituri adânci, gemete nepământene, ţipete puternice: acestea sunt doar câteva sunete „extraterestre” pe care cercetătorii le-au înregistrat acum, pentru prima dată, în „Challenger Deep”, cea mai adâncă vale cunoscută de pe fundul mării.

Unii s-ar putea aștepta ca „Challenger Deep”, care se află în partea de jos a Gropii Marianelor la circa 11 km adâncime sub suprafața mării, să fie un loc liniștit. Dar, în realitate, știm foarte puține despre ceea ce se află în viaţa subacvatică. Ca și în alte locuri în care Soarele nu strălucește deloc, Groapa Marianelor este învăluită în mister.

„Lumina nu se propagă sub apă foarte departe”, a declarat oceanograful Bob Dziak de la National Oceanic and Atmospheric Administration. „Dar undele sonore pot parcurge distanțe lungi, prin oceanele Pământului. Acustica este într-adevăr cea mai bună modalitate de a obține o „imagine” clară a zonelor adânci ale oceanului.

Dziak şi echipa sa au condus cercetările pentru a captura înregistrările audio din „Challenger Deep”. În primul rând, ei au trebuit să proiecteze și să construiască un instrument care să reziste la o presiune imensă în adâncurile oceanului. Apoi, ei au dezvoltat un sistem de ancorare, care să permită sistemului audio – un hidrofon încastrat în titan – să poată fi coborât cu o viteză lentă, controlată, astfel încât să se poată aclimatiza la presiunea enormă din interiorul oceanului. Și, după implantarea cu succes a hidrofonului în „Challenger Deep” şi obţinerea înregistrărilor timp de 23 de zile, echipa de cercetători a trebuit să aștepte până în luna noiembrie 2015, pentru a-l trage înapoi în sus.

A fost un efort major, dar acum, avem primele sunete provenind de la cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului. Sună atât de incredibil şi de nelumesc…

Sursa: gizmodo.com

https://soundcloud.com/user-629727076/eq2015-195220110x5normal

https://soundcloud.com/user-629727076/cd2015-195-2145-bal-sbsmpx3

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO