Piatra stranie de pe râul Vakşa, piatra care demonstrează existenţa civilizaţiilor extraterestre

3.860 vizualizari

piatra stranieÎn anul 1976, în nord-vestul munţilor Urali, într-o zonă puţin umblată de pe teritoriul republicii autonome Komi (din cadrul actualei Federaţii a Rusiei), mai mulţi localnici au găsit pe un mal al râului Vakşa „o piatră” mare, foarte ciudată, de un alb strălucitor. Descoperirea întâmplătoare s-a datorat faptului că lovită sau zgâriată, „piatra” producea jerbe de scântei.

Din fericire, neobişnuita „piesă”, care s-a demonstrat a fi din metal, a ajuns în mâinile specialiştilor. Fiind adusă la Moscova, aceasta a fost studiată la Institutul’ „Vavilov” de Fizică, la Institutul unional de geochimie şi chimie analitică (al Academiei de Ştiinţe a fostei U.R.S.S.) şi la Institutul oţelului şi al aliajelor. În cadrul unităţilor de cercetare respective s-a stabilit că „piatra” adusă din nordul ţării era de fapt un fragment metalic dintr-un obiect ce nu a putut fi totuşi identificat şi care a avut o formă de cilindru, ori de sferă, sau poate chiar de tor; diametrul obiectului a fost estimat la 1,2 metri. Dar după cum au arătat specialişti de înaltă calificare – ca dr. Valentin Fomenko şi dr. A. Miller -, piesa respectivă i-a uimit pur şi simplu pe toţi cercetătorii care au analizat-o, atât prin compoziţia aliajului metalic, cât şi, în special, prin extraordinara tehnologie care a fost folosită la prelucrarea sa uzinală.

De la început, specialiştii s-au aflat în faţa unei surprize care i-a determinat să gândească faptul că obiectul din care a făcut parte fragmentul analizat, nu a putut fi realizat pe Pământ! Pe de o parte, aliajul era compus în principal din elemente foarte rare pe globul nostru şi anume, din pământuri rare ca: ceriu (67,2%), lantan (1o,9%), neodim (8,78%);  la acestea erau adăugate fier, magneziu şi molibden. Pe de altă parte, s-a constatat şi o soluţie pe care, până atunci, niciun metalurgist terestru nu a îndrăznit să o aplice: în aliaj erau incluse şi elementele radioactive uraniul şi thoriul; însă foarte interesant era şi faptul că nu au fost găsite totuşi urme ale dezintegrării normale a acestor elemente!

Dar chiar mai mult decât această compoziţie „nonterestră” a aliajului respectiv, s-a constatat că însăşi tehnologia de prelucrare a piesei a depăşit cu totul cele mai moderne procedee metalurgice cunoscute la nivelul planetei noastre! (dealtfel, nici măcar nu se întrevede în care viitor vreo industrie de pe Pământ va fi capabilă să producă astfel de piese uzinate!)

Soluţiile tehnologice aplicate care au putut fi identificate au fost următoarele: aliajul ar fi fost realizat dintr-un amestec de pulberi foarte fine, fiecare „grăunte” având dimensiuni microscopice – conţinând doar câteva sute de atomi -. Pentru a se obţine o duritate extraordinară a peretelui metalic respectiv, pulberea în amestec a fost introdusă la o presă ce a exercitat presiuni de sute de mii de atmosfere (!!!); totodată, prelucrarea respectivă s-a efectuat în câmpuri magnetice deosebit de intense, orientate pe direcţii diferite. S-au constatat astfel variaţii ale caracteristicilor magnetice până la de 15 ori mai mari pe o anumită direcţie, în raport cu valorile măsurate pe alte direcţii… Dar pe Pământ nu a existat nicicând şi nu va exista încă mult timp vreo instalaţie capabilă să preseze piese sau măcar tole, la sute de mii de atmosfere! În ce parte a Galaxiei a putut fi uzinată oare o astfel de piesă? Şi „cine” şi „când”a pierdut pe Terra o astfel de „probă materială” atât de categorică? Fiindcă uraniul din aliaj nu a prezentat urme de dezintegrare, specialiştii ruşi au apreciat că straniul fragment „non-terestru” nu ar avea o vechime mai mare de 100.000 ani…