Piatra „scânteietoare” descoperită de ruşi în 1976 are în compoziţie un aliaj pe care ştiinţa modernă de azi nu ar fi în stare să-l realizeze. Care civilizaţie avansată l-a realizat în trecut?


În anul 1976, în Komi, fosta republică sovietică, unor lucrători de pe malul rîului Vaşka le-a atras atenţia o piatră licărind argintiu, de mărimea unui pumn omenesc. Ei au fost uimiţi când, la cea mai mică solicitare mecanică, de exemplu dacă primea o lovitură uşoară, obiectul împroşca scântei. Acest „superefect Piezo” i-a pus în mişcare pe oamenii de ştiinţă.

Ceea ce s-a văzut imediat a fost faptul că piatra trebuie să fi fost parte a unui obiect artificial de formă cilindrică sau inelară, caracterizat printr-un diametru de 1,2 metri. Pentru continuarea investigaţiilor, obiectul a fost tăiat în felii şi acestea au fost repartizate la numeroase institute de cercetare, printre care Institutul Panunional pentru Geofizică şi Geochimie Nucleară, Institutul Vavilov pentru Fizică” şi Institutul Vernadski pentru Oţel şi Aliaje. Analiza chimică a arătat că obiectul găsit consta în primul rând din ceriu, în aliaj cu lantan şi neodim. Acestea erau asociate cu adaosuri de fier, magneziu, uraniu şi molibden.

Ceea ce nu s-a găsit au fost natriu şi calciu. Aceasta a făcut din problema respectivă o enigmă pentru totdeauna, întrucât pentru ştiinţa pământeană nu există posibilitatea de a produce un asemenea aliaj fără ca în el să se găsească şi natriu şi calciu!

Numărul specialiştilor care recunosc pe faţă că asemenea artefacte şi urme zdruncină serios tabloul oficial al istoriei şi evoluţiei este deja prea mare ca să mai fie ignorat. Acest număr creşte tot mai mult cu fiecare dovadă care ar părea să nu existe. Aşa cum spuneam într-un articol din 2015 – Toţi ce-aţi fost învăţaţi la şcoală despre istoria omenirii este o minciună! Artefacte misterioase care pot schimba total originea şi evoluţia noastră! –  prea multe artefacte descoperite de-a lungul timpului arată că omenirea a cunoscut în trecutul îndepărtat o civilizaţie avansată care a trăit pe acest Pământ.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025