Oamenii sunt blocați într-un timp deformat și ar putea repeta lucrurile de nenumărate ori, spune o nouă teorie şocantă. Ați avut vreodată sentimentul că ați făcut același lucru şi înainte? Ei bine, această nouă teorie susține că, probabil, oamenii au repetat același comportament de un număr infinit de ori datorită timpului și că Universul se repetă mereu, în veșnicie.
Universul se extinde la o rată de accelerare încă de la începutul timpurilor, iar unii experți consideră că într-o zi va ajunge la un punct culminant unde nu se mai poate extinde și va începe să se contracteze. Va dura un trilion de ani (mai mult sau mai puţin) până când Universul se va contracta la un punct infinitezimal, acolo de unde a început, iar odată ce se va întâmpla asta, Big Bang-ul va apărea din nou.
Cu toate acestea, deoarece totul vine din același punct, unii oameni de ştiinţă sugerează că acest lucru determină ca istoria și viitorul să se repete de mai multe ori, pentru veşnicie. În esență, acest lucru confirmă că timpul este şi el o iluzie.
Dr. Paul Frampton, profesor de fizică la Universitatea din Carolina de Nord, a declarat: „Acest ciclu se întâmplă de un număr infinit de ori, eliminând astfel orice început sau sfârșit de timp”.
Pe de altă parte, cercetătorul Parampreet Singh de la Institutul pentru Fizică Teoretică din Ontario, a declarat pentru Phys.org următoarele: „Semnificația acestui concept este că el răspunde la ceea ce s-a întâmplat cu Universul înainte de Big Bang”. El a adăugat că, dacă am putea privi înapoi, înainte de Big Bang, lucrurile ar fi exact la fel, dar ar putea fi inversate. „În Univers, toate trăsăturile generale vor fi aceleași. Se vor urma aceleași ecuații dinamice, ecuațiile lui Einstein atunci când Universul este mare. Modelul nostru prezice că acest lucru se întâmplă atunci când Universul devine de 100 de ori mai mare decât dimensiunea Planck. Mai mult, conținutul materiei va fi același și va avea aceeași evoluție”.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): The Express.co.uk