Ştirea de ieri, 1 septembrie 2016, o consider a fi explozia rachetei SpaceX, a miliardarului Elon Musk. Citez de pe hotnews.ro:
O rachetă operată de compania aerospaţială SpaceX a explodat pe rampa de lansare din Cape Canaveral – Florida, în timpul unui test. În timpul exploziei, un satelit al Facebook a fost afectat. SpaceX a declarat că a apărut „o anomalie” în timp ce racheta era în curs de alimentare. Nimeni nu a fost rănit, informează BBC. CEO-ul companiei SpaceX şi deţinătorul companiei de autovehicule Tesla, Elon Musk, a scris pe contul său de Twitter că: „Pierderea aparatului Falcon în timpul operaţiunii de umplere a propulsoarelor. Provenind din zona rezervorului de oxigen al treptei superioare. Cauza necunoscută. Mai multe în curând.”
Însă, am văzut un videoclip foarte interesant pe Internet, în care se poate observa ceva extrem de ciudat. Chiar înainte de explozie, din dreapta ecranului, apare un punct negru, care se mişcă extrem de rapid, cu o viteză ameţitoare aş putea spune. În momentul când punctul negru misterios se afla aproape de racheta SpaceX, aceasta explodează. Totul să fie doar o coincidenţă? Eu nu cred…
Desigur, prima ipoteză ar fi aceea că ar fi vorba de o pasăre sau o insectă în plan mai apropiat. Dacă ar fi în plan apropiat, viteza ar fi normală; dar, dacă ar fi în plan îndepărtat (mă refer la pasăre, căci insecta ar fi prea mică pentru a fi surprinsă) viteza de deplasare este enormă, de câteva mii de kilometri pe oră; ce pasăre mare poate prinde o asemenea viteză!?
Cealaltă ipoteză ar fi aceea că racheta SpaceX a fost distrusă în mod intenţionat cu o tehnologie extrem de avansată. Nu ştiu despre ce tehnologii avansate e vorba şi de către cine sunt ele folosite, dar, categoric, visurile de colonizare spaţială ale lui Elon Musk se năruiesc…
Puteţi observa mai jos serie de secvenţe dinainte şi în timpul exploziei. În ultimul cadru, punctul negru dispare, ceea ce întăreşte ipoteza că punctul negru se află în spatele stâlpilor (deci, nu poate fi vorba de pasăre, căci viteza de deplasare în plan îndepărtat e prea mare). Aşadar, ce-o fi?