Operaţia de cataractă era practicată de mii de ani de romani şi vechii indieni! Cică oamenii din vechime erau „proşti”…

Credeţi că operaţia de cataractă este un miracol al chirurgiei moderne? Nu! Ea era practicată deja din antichitate.

Cataracta constă în opacifierea cristalinului sau a membranelor sale care se traduce prin cecitate totală sau parţială. Mulţi indieni scăpau bolii fatale graţie unei operaţii practicate de chirurgii hinduşi, keratotomia. Aceasta este descrisă în detaliu în „Sushruta Samhita”, tratat în care sunt adunate practicile chirurgicale ale epocii. Intervenţia consta în deplasarea cristalinului opacifiat pentru eliberarea câmpului vizual. Operaţia necesita din partea chirurgului o cunoaştere aprofundată a anatomiei ochiului, mult curaj şi o mare îndemânare; Sushruta Samhita le recomandă chirurgilor să opereze ochiul stâng cu mâna dreaptă, iar ochiul drept, cu mâna stângă.

Chirurgul era aşezat pe un scaun în faţa pacientului care stătea pe sol. Ca să-i împiedice pe acesta să se zbată, i se legau mâinile la spate, şi un asistent îi ţinea capul nemişcat. După ce insera o lansetă între iris şi coada ochiului, chirurgul mişca încolo şi încoace capătul instrumentului până când se auzea un zgomot specific şi apărea o picătură de lichid. Aceste semne arătau că deja cristalinul fusese perforat. „Dacă pacientul vedea obiectele din jurul lui – explică tratatul -, medicul scotea cu prudenţă instrumentul, punea pe rană vată îmbibată cu grăsime şi-i recomanda bolnavului să stea la pat cu ochii bandajaţi.” Grăsimea reprezenta un mijloc de protecţie împotriva bacteriilor şi diminua riscul de infectare.

Nu putem afirma cu siguranţă că operaţia de keratotomie a fost practicată exclusiv de indieni. Un pasaj din Codul lui Hammurabi, mai vechi cu o mie de ani decât Sushruta Samhita, dădea de înţeles că unii chirurgi babilonieni practicau deja această operaţie. În orice caz, keratotomia a fost practicată în perioada clasică. Dar, spre deosebire de omologii lor hinduşi, chirurgii romani din secolul I operau ochiul din partea superioară şi împingeau cristalinul sub pupilă. Dacă, o dată scos instrumentul, cristalinul îşi relua locul, chirurgul îl tăia în bucăţi cu vârful lansetei.

În anul 1000, chirurgul şi scriitorul arab Ammaral-Mausili a declarat că a descoperit un tratament revoluţionar al cataractei. Cu ajutorul unui instrument în formă de seringă, nu numai că străpungea cristalinul, dar reuşea să-l elimine, prevenind astfel riscul producerii unei noi obturări.

Se pare însă că romanii au practicat extracţia de cristalin cu mult înaintea lui Ammar. În 1975, arheologii au descoperit pe fundul unei tainiţe din Montbellet, fosta provincie galeză, instrumente oftalmologice care cuprindeau, pe lângă trei lansete din bronz folosite la keratotomii, două obiecte asemănătoare cu nişte seringi la capătul cărora era desenat un ochi. Seringile semănau perfect cu instrumentul folosit de Ammar, astfel că specialiştii au convenit că romanii au inventat metoda respectivă.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.