De ce alchimiştii nu şi-au putut împlini niciodată visul transformării metalelor în aur?

1.521 vizualizari

alchimieLa începuturile fizicii moderne, oamenii de ştiinţă, intrigaţi de faptul că masele atomilor au valori ce reprezintă, practic, numere întregi, s-au întrebat: nu cumva nucleele atomice au în componenţa lor unul sau mai mulţi constituenţi comuni? Răspunsul nu era uşor de dat, mai ales că pentru a-l afla nu se întrezărea decât o singură cale: spargerea unui atom. De fapt, natura, prin radioactivitate, nu face altceva decât „sparge” atomii anumitor elemente şi oferă spectacolul transformării unui element în altul.

Dar acest fenomen, de dezintegrare spontană, nu poate fi controlat în niciun fel. Nici reacţiile chimice, nici descărcările electrice, nici temperatura nu pot să încetinească sau să accelereze desfăşurarea fenomenului la nivelul nucleului, aceşti agenţi operând doar la nivelul electronilor orbitali.

Acum pot fi explicate uşor eşecurile alchimiştilor, în tentativele lor de a transforma metalele obişnuite în aur. Operaţia, care s-ar traduce prin modificarea nucleului, nu putea fi nicidecum realizată prin reacţii chimice sau modificări de temperatură, care acţionau doar asupra electronilor orbitali ai atomilor.

Deşi se consideră că alchimiştii alergau după o himeră, unii cercetători ai acestei perioade au ajuns la concluzia că nu toţi alchimiştii ar fi mers pe acelaşi drum. Unii ar fi folosit în experienţele lor substanţe radioactive ca agenţi de lucru, ipoteză bazată pe faptul că documentele vremii vorbesc despre „răni grave”  care îi  afectau pe alchimişti, producându-le moartea. Potrivit epocii, îmbâcsită de misticism, îmbolnăvirea „păcătoşilor” era de origine „divină”, ca pedeapsă că încercau să schimbe natura. Nu se ştie la ce rezultate au ajuns aceşti alchimişti bănuiţi de experienţe cu substanţe radioactive, dar acum se poate preciza ce efecte ar fi putut produce elementele radioactive la nivelul nucleelor atomice.