Un monstru groaznic: tatzelwurm sau balaurul cu cap de pisică

Zoologii nu recunosc existenţa tatzelwurn-ului (în limba germană înseamnă „vierme cu gheare”), dar există relatări vechi de două secole (poate chiar mai mult) despre acest fenomen semnalat mai ales în Alpii elveţieni şi austrieci.

Pe lângă o vagă tradiţie folclorică despre un balaur cu cap de pisică şi o coloană crestată ca un fierăstrău de-a lungul şirei spinării, circulă şi mitul despre tatzelwurm pe care l-ar fi văzut pentru întâia oară în 1779 un oarecare Hans Fuchs. Înspăimântat de moarte, acesta ar fi suferit un atac de inimă, dar înainte de a-şi da duhul a apucat să povestească familiei pricina şocului suferit. O rudă a pictat un tablou, pentru a comemora decesul lui Fuchs, în care apar imagini mari, ca nişte şopârle, de tatzelwurm.

Criptozoologul Ulrich Magin comentează: „Această pictură a doi monştri este tot ce aveam ca imagine despre tatzelwurm”. O fotografie din 1934, în care se pretinde că figurează un tatzelwurm, este cu certitudine un fals.

Către sfârşitul secolului trecut apariţiile au devenit mai frecvente, în mod tipic, martorii oculari au descris o vieţuitoare cu corp cilindric, gros, de culoare deschisă, cu patru picioare fiecare prevăzut cu trei degete, precum şi o gură cu dinţi ascuţiţi. Se afirma că fiinţa fie nu avea gât, fie avea unul scurt şi că măsura cam şapte picioare în lungime. Majoritatea celor care îl văzuseră spuneau că avea pielea netedă, dar au fost şi câţiva cărora li s-a părut că avea solzi mărunţi. Aproape toţi martorii oculari au confirmat că tatzelwurm-ul avea o coadă scurtă, boantă, care semăna cu coada de şopârlă.

Nu au existat nepotriviri între părerile martorilor nici cu privire la comportamentul tatzelwurm-ului. Dacă nu fugea îndată ce îşi dădea seama că a fost depistat, atunci îl ataca pe intrus, făcând salturi mari înainte, de unde i se trage şi cel de al doilea nume „springwurm” (adică „viermele care sare”, în limba germană), scoţând un soi de pufăit sau şuierat în timpul săriturii.

Se spune că tatzelwurm hibernează în crăpături de munte, de unde i se trage al treilea nume – „stollenwurm”, adică „vierme care trăieşte în orificii”; rareori fermierii l-au descoperit hibernând în fân. Un fermier care a pretins că a ucis un tatzelwurm în timpul hibernării, spunea că din gura victimei s-a prelins un lichid verzui. În 1924 s-a pretins că fusese găsit, de către doi băieţi, scheletul unui tatzelwurm care semăna cu al unei şopârle.

În ultimii ani veştile despre tatzelwurm au fost rare, iar problema a fost trecută în rândul superstiţiilor populare minore (poate un ecou întârziat al legendei cândva omniprezentă despre balauri) de către sceptici; ori a fost menţionată în subsidiar de către criptozoologi, socotind că s-ar putea să fie o vietate reală, dar încă necunoscută. Unii dintre aceştia din urmă emit teoria că tatzelwurm ar putea fi o specie necunoscută de jder, o varietate europeană de salamandră gigantică asiatică, ori o rudă a monstrului american Gila.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.