Pe Mănăstirea Voroneţ se află pictat un balaur care exista acum 500 de ani în Moldova?

3.554 vizualizari

Sf GheorgheAnsamblurile de pictură murală ale mănăstirilor din Bucovina se situează în rândul celor mai importante opere de artă din Răsăritul Ortodox. Dintre ele, un rol reprezentativ îl ocupă Voroneţul, iar marea scenă Judecata de Apoi este considerată capodopera galeriei picturilor de sorginte laică, având o vădită inspiraţie folclorică.

Pe respectiva frescă a Judecăţii de Apoi, printre animalele chemate să redea momentului judecăţii pe oamenii devoraţi în decursul timpului se remarcă şi reprezentarea unui fel de balaur, un soi de dragon, acel Draco Volans despre care se spunea că ar fi trăit cu multe zeci de mii de ani în urmă, dispărând – împreună cu celelalte animale asemănătoare – în urma unui cataclism de o natură deocamdată controversată. Dar, în ultimul timp, oamenii de ştiinţă au început să accepte ideea că asemenea specii, considerate veritabile fosile vii, ar mai fi fost posibil să trăiască uneori în anumite locuri care le puteau asigura ceva din condiţiile minime de existenţă.

Revenind la problema noastră, reţinem afirmaţia învăţatului german Athanassius Kircher (Mundus subteraneus -1665), cum că în anul 1660 ar fi fost ucis lângă Roma un asemenea dragon zburător. Afirmaţia respectivă nu ne mai apare astăzi nici total imaginară şi nici măcar stranie. În monumentala lucrare Historia animallum a lui Conrad Gessner din Zurich, la capitolul Despre balauri este redat un Draco Volans, numit şarpe zburător, de fapt o şopârlă uriaşă dotată cu aripi membranoase care-i permiteau salturi cu o planare de pe un arbore pe altul. Gessner afirmă că asemenea animale mai vieţuiau în plin secol XVI în anumite zone sălbatice din sud-estul Europei şi că, mai mult, în localitatea La Rochelle un astfel de „balaur” ar fi fost doborît şi ucis cu furca de un ţăran francez.

„Balaurul” pictat în cadrul frescei Judecata de Apoi ne apare uluitor de asemănător cu cel descris şi redat iconografic în cărţile celor doi autori. În aceste condiţii nu putem să nu ne gândim că reprezentarea „balaurului” de la Voroneţ nu mai trebuie privită ca pură ficţiune, născută dintr-o imaginaţie prea bogată şi adăugată doar ca să dea credibilitate unui tablou înfricoşător. De altfel şi în credinţele populare imaginea balaurului este mult prea vie pentru a fi subzistat numai ca un ecou din paleofolclor. Marcel Olinescu, în Mitologia Românească, ne dă o descriere-tip, preluată din basme, care nu ar contraveni cu nimic ultimelor teorii savante: „Balaurul avea patru sau mai multe picioare, aşa cum au şopârlele, dar avea gheare ca un leu. Coada îi era lungă ca la şarpe, dar aşa de puternică încât cu o lovitură putea ucide un taur. Unii aveau şi aripi pe spate, dar cei mai mulţi se târau numai pe pământ şi vieţuiau în păduri adânci, în peşteri ori în fântâni -, ascunzându-se în întunecaţii codri sau în văgăunele cele mai retrase. în vechime, când lumea era ceva mai puţină, le era foarte uşor să se ascundă”.

În concluzie, e relevant faptul că prin anul 1547 când a fost pictat Voroneţul, se cunoşteu detalii surprinzătoare şi amănunţite despre acest Draco Volans; iar asta cu mult mai înainte de reprezentările unor Kircher şi Gessner.