Maftei Pop, românul care a trăit 148 de ani. Care au fost secretele vieţii sale?


Se spune că cel mai longeviv român care a trăit vreodată a fost Maftei Pop, cel care a trăit 148 de ani. Atunci când a decedat, în anul 1952, pe certificatul de deces scrie clar vârsta de 148 de ani, ceea ce înseamnă că acest „Matusalem” al românilor s-a născut în anul 1804.

Care e secretul unei vieţi atât de înaintate? Maftei Pop a trăit o viaţă liberă, fără prejudecăţi, făcând ceea ce a dorit. Astfel, o perioadă el a băut zdravăn şi a fumat pipă. Doarmea afară, atât vara, cât şi iarna. Doar când era foarte frig era poftit din poiata sau grajd să se culce în casa omului la care se afla ocazional: lângă sobă, pe o blană de oaie. Cu o buturugă de lemn drept pernă, aşa cum prefera. Umbla cu pieptul gol, chiar şi pe vreme de viscol, purtându-se într-o cămaşă ţărănească din pânză, trei sferturi, ca un flăcău. Se spune că Maftei Pop nu s-a îmbolnăvit niciodată, trecând peste toate molimile şi epidemiile catastrofale ale lumii, de la “Ciuma lui Caragea”, pe care a prins-o pe când avea doar câţiva ani, până la epidemiile de tifos, ciumă, holeră, lepră, ce au făcut ravagii până aproape de zilele noastre.

Maftei Pop s-a născut în anul 1804, în satul Valea Loznii din judeţul Sălaj, şi a murit în 1952 la Osoi. Trăia uneori izolat. Fără carte, se pricepea doar să numere porţiile de mâncare şi rareori gologanii primiţi pe diferite munci de la ţăranii din Osoi. I se spunea “prostănacul” mai mult pentru faptul că nu şi-a întemeiat o familie şi nu şi-a ridicat o gospodărie. Şi acest fapt a contribuit la longevitatea sa extraordinară.

Ca putere era tânăr şi era privit ca un fenomen. Avea o forţă musculară puţin obişnuită. A lucrat la maşina de treierat, maşină primitivă pe care o învârtea cu mâna. Cu o mână trăgea cei doi bivoli puşi la jug. Ducea din pădure trei grinzi în spinare, de la 2-3 kilometri depărtare, peste dealuri, până la 100 de ani. La 120 de ani încă putea purta câte un lemn de 10-12 metri de la 2-3 km. Predominant lapte, brânză, mămăligă. Mânca cât trei, mânca şi o oaie întreagă la o masă, pe care o primea în schimbul muncii lui.

Între posibilele explicaţii cu privire la longevitatea extraordinară a bărbatului, profesorul dr. C.I. Parhon (cel care l-a examinat pe Maftei Pop) subliniază faptul că în familia lui au existat centenari (mama şi sora, 110, respectiv 102 ani), dar mai ales că bărbatul a trăit toată viaţa muncind şi apoi odihnindu-se numai în aer liber. Un alt factor important ce a acţionat favorabil pentru atingerea unei asemenea vârste înaintate este şi regimul alimentar alcătuit mai mult din zarzavaturi, ciorbe şi lactate, ca şi factorii de climă.

Sursa: jurnalul.ro

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO