Dispariţia enigmatică a unei femei celebre din Bucureşti… Puteţi rezolva cazul acesta?
Prin anii ’40, se mai vedea în dreptul podului peste Dâmboviţa, dinspre strada Apolodor din Bucureşti, bolta unei porţi cu foişor deasupra şi, mai la stânga, nişte mari dărâmături fără învelitoare, fără uşi, fără ferestre, care se prăbuşeau cărămidă cu cărămidă. Acolo fusese palatul Dudeştilor; în acele ruine locuise cândva vestita Radovancă, femeie chipeşă, căreia îi plăcea să-şi petreacă serile înconjurată de cucoane şi boieri.
Dar după o noapte ca atâtea altele, nimeni n-a mai văzut-o pe Rădovanca. Unde dispăruse? „Cine a putut crede vreodată că Rădovanca să fi murit; nimeni n-a auzit jălind-o sau trăgându-i clopotele, niciun medic nu-şi aduce aminte s-o fi citit, nici un pantelimonesc din vremea aceea să-i fi fost săpat groapa…” – spune, într-o pitorească descriere a moravurilor vremurilor acelea, Ion Ghica. Dar însemnările mai târzii ale unui cronicar mai puţin cunoscut al vremii, pe nume Vanghelie Spornicu, cuprind câteva lucruri care te pot pune pe gânduri. Din ele se desprinde ideea că Rădovanca fusese cuprinsă de fiorii dragostei şi că ar fi vrut să fugă în lume cu unul dintre arătoşii juni, obişnuiţi ai casei.
Numai că niciunul dintre aceşti juni nu dispăruse. Atunci, de unde pornise povestea cu fuga Rădovancăi? Lucru sigur este că, o dată cu dispariţia ei, nimeni n-a mai văzut şi n-a mai auzit ceva despre binecunoscuta-i casetă cu scumpe bijuterii şi despre săculeţii cu galbeni agonisiţi pe felurite căi de chivernisita proprietară a vechii case de pe malul gârlei şi care fuseseră cu grijă ascunşi – se spunea – într-o tainiţă din zid. S-o fi omorât careva pe Rădovanca şi să-i fi luat aurul?
Spune cronicarul că o bănuială ar fi căzut pe trei juni nelipsiţi de la petrecerile Rădovancăi şi care îi datorau, zicea lumea, mari sume de bani, luaţi cu camătă. Şi că unul din dregătorii vremii ar fi încercat să descurce el treburile, i-ar fi iscodit pe fiecare din cei trei, dintre care unul sau doi – sau toţi – ar fi putut să petreacă acea ultima seară la Rădovanca. Dar iscodirea s-a dovedit fără prea mare folos, mai cu seamă pentru că multe persoane sus-puse şi care frecventau des casa Rădovancăi nu prea aveau interes să fie răscolite anumite lucruri ce se petrecuseră acolo. Aşa că, ce mai încoace şi încolo, ciudata dispariţie a fost destul de repede muşamalizată.
Cronicarul, bizuindu-se pe cele auzite de la dregător, spune, că, încă la începutul tainicei cercetări, acesta – care ştia că ucigaşul a luat totodată şi caseta cu bijuterii şi aur – a pus fiecăruia din cei trei tineri câte patru întrebări. Iată care au fost acestea:
1. Ai luat caseta cu bijuterii şi galbenii Rădovancăi?;
2. Ai fost în ultima seară la Rădovanca?;
3. Ai avut datorii la Rădovanca?;
4. Bănuieşti pe vreunul din ceilalţi doi că ar fi omorât-o pe Rădovanca?
La care întrebări, cei trei tineri au răspuns, în ordinea întrebărilor, astfel:
Axinte: Nu, Da, Da, Da;
Gheorghe: Nu, Da, Da, Nu;
Stelian: Nu, Nu, Da, Nu.
Poate, cine ştie, dregătorul să fi aflat totuşi, până la urmă, care a fost soarta Rădovancăi. El n-a spus însă nimănui nimic şi nici scris n-a rămas ceva de pe urma lui; poate datorită acelor persoane sus-puse de care am vorbit mai înainte şi care nu doreau să se ştie prea multe din cele ce se petreceau în casa Rădovancăi.
O însemnare însă te poate pune pe gânduri. Spune dregătorul că, după cele patru întrebări pe care le-a pus tinerilor bănuiţi, a avut deplin temei să se convingă că fiecare din ei a dat câte trei răspunsuri adevărate şi unul fals. Din aceasta constatare, puteţi deduce cine a fost vinovatul de dispariţia Radovancăi?
(Fragment din Almanahul „Flacăra” 1988)
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Prin anii ’40, se mai vedea în dreptul podului peste Dâmboviţa, dinspre strada Apolodor din Bucureşti, bolta unei porţi cu foişor deasupra şi, mai la stânga, nişte mari dărâmături fără învelitoare, fără uşi, fără ferestre, care se prăbuşeau cărămidă cu cărămidă. Acolo fusese palatul Dudeştilor; în acele ruine locuise cândva vestita Radovancă, femeie chipeşă, căreia îi plăcea să-şi petreacă serile înconjurată de cucoane şi boieri.
