Prima dată, petele luminoase de pe planeta pitică Ceres au constituit nişte enigme. Acum, NASA a publicat imagini mai detaliate cu ele…


Au apărut fotografii noi care arată pete distincte pe planeta pitică Ceres, cu detalii incredibile. În timpul apropierii de planeta pitică, în anul 2015, nava spațială NASA Dawn a captat imagini care prezentau nişte zone neobișnuit de strălucitoare pe suprafața lui Ceres. Fenomenul a făcut subiectul multor dezbateri și speculații, până când s-a arătat în cele din urmă că punctele luminoase erau, de fapt, zone de sare situate în craterele de impact ale asteroidului.

Acum, nava spațială Dawn, care se află pe cea mai joasă orbită din jurul lui Ceres, a surprins un nou set de imagini care prezintă detalii mai amănunţite ale acestor cratere cu sare. Imaginea de mai jos prezintă „Cerealia Facula” – cel mai mare depozit de sare din centrul craterului Occator.

„Obținerea acestor imagini spectaculoase a reprezentat una dintre cele mai mari provocări în expediția extraordinară a navei spaţiale Dawn, iar rezultatele sunt mai bune decât am sperat vreodată”, a declarat Marc Rayman, inginer-şef și manager de proiect al misiunii. „Dawn este ca un artist maestru, adăugând detalii bogate în frumusețea altei lumi în realizarea portretului intim al lui Ceres”.

Ceres a fost primul obiect descoperit din centura de asteroizi, din această cauză primind prefixul 1. Este considerat ca fiind cel mai mare asteroid din sistemul solar. Prima sa observare a avut loc la 1 ianuarie 1801 în Palermo (Sicilia) și îi aparține lui Giuseppe Piazzi. Inițial a fost numit Ceres Ferdinandea, după personajul mitologic Ceres (zeița romană a plantelor și a iubirii materne) și după numele regelui Ferdinand al III-lea al Siciliei (cunoscut și ca Ferdinand al IV-lea al Neapolelui sau Ferdinand I al celor două Sicilii). Ceres are un diametru polar de aproximativ 975.6 ± 1.8 km și o masă de 9,43 ± 0,07×1020 kg și este din ambele puncte de vedere cel mai mare obiect din centura principală. Masa lui reprezintă aproximativ 40% din masa totală evaluată a tuturor asteroizilor din Sistemul Solar. În comparație cu Luna el are însă o masă de numai 40%.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): earthsky.org


Lasă un comentariu