În întreaga lume au fost descoperite tot felul de oase şi schelete de uriaşi, cu toate că unii antropologi încearcă în continuare să insiste că sunt oase de gorilă. De exemplu, în anul 1936, antropologul german Larson Kohl a descoperit oasele unor oameni uriaşi pe malurile lacului Elyasi din Africa Centrală. Paleontologii germani Gustav von Konigsberg şi Franz Weidenreich au fost surprinşi când au descoperit mai multe oase de uriaşi în farmacii din Hong Kong, în anul 1941. Descoperirea a fost publicată şi documentată ştiinţific în raportul Societăţii Americane de Etnologie pe anul 1944.
La circa 6 km de Safita, Siria, arheologii au scos la lumină topoare care nu puteau fi folosite decât de oameni cu mâini uriaşe. Uneltele din piatră care au ieşit la iveală la Ain Fritissa (estul Marocului), măsurând 32 x 22 cm, trebuie să fi aparţinut de asemenea unor oameni puternici. Dacă puteau să mânuiască asemenea unelte, care cântăresc până la 4,3 kg, trebuie să fi avut peste 4 m înălţime. Descoperirile unor schelete de uriaşi în Java, în sudul Chinei şi în Transvaal (Africa de Sud) sunt bine cunoscute din literatura de specialitate.
Atât profesorul Weidenreich, cât şi profesorul Saurat şi-au documentat meticulos cercetările ştiinţifice pe tema uriaşilor. Fostul reprezentant francez din cadrul Societăţii de Preistorie, dr. Louis Burkhalter, a scris în ediţia din 1950 a Revue du Musee de Beyrouth: „Vrem să fie limpede că existenţa oamenilor uriaşi [în vremuri preistorice] trebuie să fie considerată un fapt cert din punct de vedere ştiinţific“.
Legenda lui Gilgamesh, din Sumeria, vorbeşte de asemenea despre uriaşi, ca şi lucrarea mayaşă Popol Vuh de la celălalt capăt al lumii. Miturile nordice şi germanice sunt şi ele populate de giganţi. Atunci, de ce ar fi avut lumea antică atât de multe poveşti despre fiinţe care nu au existat niciodată?