Marii preoți daci: Deceneu și Vezina. Ei i-au învăţat pe daci filosofie, astronomie, matematică…

Ştim tot din scrierile vechi că preo­­ţii daci erau vegetarieni şi abstinenţi. Nu mâncau decât lapte, miere şi fruc­te, nu se căsătoreau niciodată şi tră­iau în cea mai mare curăţenie. Is­to­ri­cul Flavius Iosephus îi compară prin aus­teritatea compor­tamentului lor cu ese­nienii.

Dar înţelep­ciunea şi sfin­ţe­nia acestor preoţi daci era în primul rând în slujba oamenilor, ei erau cei care îi puneau pe oamenii de rând în legătură cu divinitatea. Lor le dă­dea tot po­porul ascultare, şi aşa se face că dacii au fost de acord să-şi stâr­pească pro­priile plantaţii de viţă-de-vie, la cererea ma­relui preot Dece­neu, pen­tru a se înfrâna de la vin.

În isto­ria dacilor, atât cât putem recon­stitui, Deceneu este cea mai mare fi­gură de preot. Şi el, ca şi Za­molxe, a călătorit în Egipt. A fă­cut o reformă a siste­mu­lui reli­gios, a fost sfătuitorul lui Bu­re­bista şi lui i se dato­rează, probabil, prima formă a incintei sa­cre de la Sar­mi­zegetusa Regia. S-au con­struit tem­ple, s-au insti­tuit preoţi şi s-a impus o disciplină mai mare în rân­dul credin­cio­şilor. Ma­rele preot avea aproape pute­rea unui rege, iar regele însuşi nu lua nicio de­cizie fără să-l consulte. Era al doilea om în stat.

Isto­ricul Iordanes ne po­ves­teşte că De­ceneu i-a învăţat pe daci astro­no­mie – sem­nele zodiacale, fa­zele lunii -, filosofie, eti­că, lo­gi­că, ma­tematică şi o mul­­ţi­me de alte lucruri, făcându-i su­­pe­riori altor „barbari”. Dar, lucrul cel mai im­por­tant, Dece­neu este cel care l-a spri­jinit şi sfătuit pe Bure­bis­ta în uni­fi­carea tri­burilor şi înte­me­ie­rea unui stat.

Probabil şi ma­rii preoţi de după el au avut un rol asemănător pe lângă rege. De pildă Vezina, ma­rele preot din vremea lui Decebal, a luptat cot la cot cu soldaţii împotriva ro­ma­­nilor. Ori­cum, antichi­ta­tea ni-i po­me­neşte pe ma­rii preoţi daci ca pe nişte în­ţelepţi, sub îndrumarea cărora no­ro­dul a că­pătat conştiinţa unităţii de neam şi lumina cunoaşterii, cu totul străini de metodele de înrobire şi ma­nipulare a oamenilor de rând pe care le folosea preoţimea altor nea­muri sau timpuri.