Incredibil cum arăta acum 240 de ani celebra staţiune Mamaia, văzută de ochii unui călător francez
Louis-Emmanuel-Henri-Alexandre de Launay, conte d’Antraigues este un istoric şi călător francez, care s-a născut la Montpellier la 25 decembrie 1752. După terminarea studiilor, el a aprofundat opera enciclopediştilor, devenind un revoluţionar moderat. Foarte tânăr, a intrat în armată, ajungând până la gradul de căpitan de cavalerie, dar a părăsit repede cariera militară, retrăgându-se la o moşie a sa, pentru a se ocupa de studiul istoriei şi al problemelor politico-sociale.
Louis de Launay a dorit să scrie o lucrare despre Imperiul Otoman şi, aşadar, a dorit să cunoască la faţa locului poporul turc şi modul de guvernare a Imperiului; deci, s-a hotărât să plece la Constantinopol. Acolo, el a cunoscut-o pe Alexandrina Ghica, fiică lui Grigore Ghica Vodă al III-lea, cel asasinat la 12 octombrie 1777, din ordinul sultanului. Contele d’Antraigues a legat o strânsă prietenie cu domniţa Alexandrina Ghica, aflând de la ea amănunte interesante asupra vieţii cotidiene a turcilor şi a moldovenilor.
În 1779, d’Antraigues a plecat din Constantinopol spre Liov, trecând prin Dobrogea şi Moldova. Din drum, el a trimis o serie de scrisori unui anume Culili, din capitala Imperiului Otoman, descriind destul de colorat locurile străbătute. Descrierile sale conţin şi exagerări, şi denumiri eronate, şi confuzii, şi identificări fanteziste, dar, dincolo de toate acestea, ele arată un tablou destul de veritabil a situaţiei teritoriilor vizitate. Manuscrisele, păstrate în Biblioteca Naţională din Dijon (Franţa), au fost copiate integral, în 1937, de către cunoscutul scriitor istoric C. Gane (1885-1962), care le-a publicat parţial in cartea sa „Domniţa Alexandrina Ghica şi contele d’Antraigues” (1937). Iată, de exemplu, cum descrie contele călătoria sa prin Dobrogea.
„La 6 mai 1779, la prânz, am părăsit Constantinopolul. După un drum lung, am ajuns în Dobrogea la 30 mai. Ne aflăm pe malul mării, la Constanţa, un oraş sărac, port la mare, dar nu ne oprim aici. Regiunea este aridă, plină de praf şi fără arbori.
Mergând mai departe, am dat de localitatea Mammay (Mamaia). Acest sat este aşezat pe malul unui lac cu apă dulce, separat de mare printr-o fâşie de nisip care seamănă cu un dig. Lacul are o întindere de o leghe şi de pe el se vede marea. În mijlocul lacului este o insulă acoperită cu o pădure, un loc minunat, fiindcă în toată această regiune nu se vede un arbore. Localnicii povestesc că, în acel loc, un împărat grec a avut o casă de ţară. Pădurea este foarte venerată, şi oamenii, deşi duc lipsă de lemne, nu taie niciun arbore. Am mers pe insulă cu o barcă şi am mâncat acolo. Este, în adevăr, un loc foarte pitoresc; apoi ne-am întors în sat, unde am rămas peste noapte. Locuitorii de aici au case ciudate şi sunt foarte săraci. Se vede că ne apropiem de Dunăre, deoarece locurile devin deluroase şi în depărtare se văd munţi.
A doua zi am părăsit acest sat sărac, populat de moldoveni şi de turci, pentru a merge la Martkin (Măcin), la două leghe de Dunăre. Acest orăşel este situat într-o poziţie agreabilă, pe culmea unui mic deal în pantă lină spre Dunăre, care curge la numai 300-400 paşi de aici. Peste tot se văd păşuni şi vite multe. Ne-am dus la malul Dunării pentru a ne bucura de frumoasa privelişte şi am stat de vorbă cu ţăranii, care ne-au povestit despre un flagel abătut asupra regiunii – lăcustele. Am aflat astfel că în iarna trecută lăcustele au pustiit Moldova, trecând apoi Dunărea şi venind aici, la Măcin. La întrebarea noastră dacă există vreun remediu, ei au spus că nu există niciunul, deoarece erau foarte numeroase şi ocupau întinderi foarte mari; ei folosesc, totuşi, o metodă: trebuie ca un flăcău nevătămat să descânte o apă neîncepută, pe care apoi s-o împrăştie pe jos. Ei pretind că această apă atrage vulturii, care mănâncă lăcustele”.
Foarte interesant arăta Mamaia acum aproape 240 de ani… Şi, când mă gândesc cum este ea astăzi…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Louis-Emmanuel-Henri-Alexandre de Launay, conte d’Antraigues este un istoric şi călător francez, care s-a născut la Montpellier la 25 decembrie 1752. După terminarea studiilor, el a aprofundat opera enciclopediştilor, devenind un revoluţionar moderat. Foarte tânăr, a intrat în armată, ajungând până la gradul de căpitan de cavalerie, dar a părăsit repede cariera militară, retrăgându-se la o moşie a sa, pentru a se ocupa de studiul istoriei şi al problemelor politico-sociale.
