În trecutul îndepărtat, Pământul nu era decât o imensă „minge” de apă! Ciocnirea cu o altă planetă, au creat condiţiile pentru apariţia civilizaţiilor din interiorul Terrei
Există o teorie conform căreia Pământul nostru, în trecut, nu a fost altceva decât o minge mare de apă, și, cu milioane / miliarde de ani în urmă, o altă planetă, cu o dimensiune mai mică, bazată pe carbon, s-a ciocnit cu această planetă de apă.
Acest impact a creat o reacție extrem de volatilă, atunci când oxigenul și hidrogenul care erau separate, au creat un „amestec perfect de gaze volatile”. Hidrogenul este foarte volatil, iar oxigenul ajută la menținerea arderii. După coliziune, a rezultat un nor de praf în jurul Pământului și, în cele din urmă, totul s-a așezat la suprafață creând un amestec de materiale pe bază de carbon (pământ) și gheață (apă). Cu toate acestea, în miezul interior al planetei Terra, efectele impactului au continuat să se manifeste în timp, ceea ce a dus la formarea mai multor straturi de materii bazate pe carbon, puternic energizate, care variau de la lichid (lavă / magmă) la plasmă. Şi, desigur, au existat şi „gazele”.
Recent s-a descoperit că ar putea exista un „ocean imens” în interiorul Pământului (vedeţi articolul – Un ocean ascuns se află adânc în mantaua interioară a Pământului! L-au descoperit oamenii de ştiinţă! Când o să se recunoască faptul că interiorul Pământului este plin de viaţă şi locuibil?). Acesta nu este ca un ocean lichid normal, ci mai degrabă apare sub formă de cristale de apă înghețată, înglobate în materiale de rocă. Apa (sub formă solidă / cristalină) este prinsă în interiorul stâncii (crustă) și, în timp, este împinsă în jos în regiunea mantalei. Cristalele de apă se încălzesc şi apoi sunt eliberate; acest proces are ca rezultat vaporizarea apei, adică separarea în componentele sale atomice fundamentale (hidrogen și oxigen). Hidrogenul şi oxigenul eliberat constituie un combustibil pentru diferitele straturi de magmă situate în regiunea mantalei Pământului, magma crescând lent în temperatură. Pe măsură ce magma atinge temperaturi mai ridicate, poate începe să treacă la o stare plasmatică / energetică care, la rândul său, creează gaze suplimentare și curenți de convecție, care aplică presiune în regiunea superioară a scoarței planetei noastre.
În timp, în apropierea polilor nord şi sud ai planetei noastre, s-au format „buzunare” (zone de locuit), cu condiţii ideale pentru existenţa vieţii: destul de aproape de magmă, pentru a menţine o temperatură caldă, dar suficient de departe de suprafață pentru a fi ferit de coliziunile asteroizilor. Acolo ar fi putut trăi multe civilizaţii, ceea ce ne duce la „teoria Pământului gol şi locuibil”.
