Iar ne-am înşelat: nu Pitagora a fost cel care a descoperit teorema cu triunghiul (ce-i poartă numele), ci matematicienii babilonieni, cu 1.000 de ani înainte de naşterea matematicianului grec


Orice elev cunoaşte teorema lui Pitagora, mai precis „Dacă într-un triunghi pătratul unei dintre laturi este egal cu suma pătratelor laturilor rămas ale triunghiului, atunci unghiul dintre celelalte două laturi ale triunghiului este drept”. Ea a fost denumită după matematicianul din Grecia Antică, Pitagora (570–495 î.Hr.), el fiind cel care, în mod tradițional, a făcut prima demonstrație a teoremei.

Însă, matematicienii antici babilonieni au fost cei care au descoperit „teorema lui Pitagora” cu câteva secole înaintea lui Pitagora. Astfel, oamenii de știință au găsit o tăbliţă babiloniană numită IM 67118, care îl precede pe Pitagora cu câteva secole și folosește principiile teoremei lui Pitagora pentru a calcula lungimea unei diagonale în interiorul unui dreptunghi. Tăbliţa este estimată a fi din anul 1770 î.Hr., cu mult înainte de a se naște Pitagora. O altă tăbliţă din anii 1800-1600 î.Hr. a fost găsită folosindu-se principiile teoremei lui Pitagora. Matematicianul grec s-a născut în jurul anului 570 î.Hr., la câteva secole după ce aceste tăblițe au fost create.

Când oamenii de ştiinţă au decodificat marcajele folosind sistemul de numărare în baza 60 al babilonienilor, s-a demonstrat că acești matematicieni antici aveau cunoștințe despre teorema lui Pitagora, împreună cu alte concepte matematice avansate. Bruce Ratner, un matematician, a scris în studiul ştiinţific despre această temă următoarele: „Concluzia este inevitabilă. Babilonienii cunoșteau relația dintre lungimea diagonalei unui pătrat și latura acestuia: d=rădăcină pătrată a lui 2. Acesta a fost probabil primul număr despre care se știe că este irațional. Aceasta înseamnă matematicienii babilonieni că erau familiarizați cu teorema lui Pitagora cu mai mult de o mie de ani înainte de matematicianul grec”.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): studiul ştiinţific „Pythagoras: Everyone knows his famous theorem, but not who discovered it 1000 years before him” / springer.com

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock