Fenomenul paranormal de deja vu are o explicaţie incredibilă oferită de un doctor, după ce a participat la înmormântarea unei celebre prinţese acum 2 secole!

7.907 vizualizari

deja vuPrinţesa Charlotte de Wales (1796-1817) a murit la vârsta de 21 de ani. Fiica viitorului rege George al IV-lea, prinţesa ar fi devenit regina Marii Britanii, după moartea bunicului ei (George al III-lea) şi al tatălui ei. În capela St. George de la castelul Windsor, se strânsese, cu ocazia înmormântării prinţesei Charlotte, toată crema societăţii engleze. Printre cei prezenţi se afla şi doctorul Wigan. Cum toate cârciumile din împrejurimi se închiseseră în semn de doliu, Wigan nu prea reuşise să mănânce cine ştie ce şi-şi petrecuse noaptea într-un loc prea puţin confortabil. Era deci destul de slăbit când a ajuns la slujba de înmormântare, unde a trebuit să stea în picioare timp de aproape patru ore. Brusc, în timp ce coşciugul era coborât în groapă, el a avut nu doar impresia, ci convingerea că văzuse întreaga scenă înainte, cu altă ocazie, şi că auzise chiar fiecare cuvânt adresat lui de către Sir George Naylor.

Dr. Wigan a fost fascinat de întâmplare şi a decis să încerce o explicaţie. A ajuns astfel la concluzia că „deja vu”-ul este cauzat de o comunicare viciată între cele două emisfere cerebrale. El a susţinut că una din emisfere pur şi simplu nu urmăreşte informaţiile primite de la simţuri. Emisfera atentă procesează deci informaţiile într-un timp ceva mai scurt decât cea ineficientă; conştiinţa primeşte două mesaje identice, cu un mic interval între ele. Wigan credea că mintea recepţionează numai mesajul întârziat şi nu ia complet în considerare datele primite mai devreme. Aşadar, când mesajul ultim este primit, persoana are o vagă senzaţie de ceva familiar.

Teoria lui Wigan despre dubla conştiinţă, deşi rudimentară după standardele moderne, a devenit opinia general acceptată despre deja vu. Mulţi ani mai târziu, ea avea să fie adusă la zi şi să primească o mai mare rigoare ştiinţifică sub pana lui Robert Efron. Întrucât emisfera minoră nu are capacitatea de a vorbi, dacă această parte a creierului este cea care primeşte semnalele mai întâi, ea este incapabilă să verbalizeze senzaţia. După Efron, întârzierea descrisă de Wigan este produsă de cele câteva milisecunde de care semnalul nervos are nevoie pentru a traversa corpul calos de la emisfera receptoare nonverbală la cea dominantă. Abia atunci când mesajul ajunge în jumătatea dominantă percepţia intră în sfera conştiinţei. Dar cealaltă jumătate a creierului a „văzut” deja evenimentul, aşa încât tot creierul primeşte comunicarea de două ori, în reluare.

Deşi ideea lui Efron are numeroase merite, ea nu reuşeşte să explice impresia mai largă specifică experienţei de tip deja vu.