Eugenia Conduratu – o româncă extraordinară din secolul al XIX-lea, care a fost uitată pe nedrept de istorie

România a avut de-a lungul vremii multe personalităţi, însă unele din ele au fost date uitării într-un mod mult prea nedrept. Să ne amintim în acest articol de Eugenia Conduratu (născută Boldur Lăţescu, în 1833), care la vremurile ei era una din frumuseţile Iaşului de odinioară. Dar nu pentru frumuseţea ei ar trebui amintită Eugenia Conduratu, ci pentru faptele ei.

De exemplu, în timpul războiului de Independenţă (1877-1878), Eugenia Conduratu a fost una din primele doamne din Iaşi care s-a ocupat de răniţi, organizând şi conducând pe cheltuiala ei, o ambulanţă care, de la primele încăierări cu armata turcească, a trecut Dunărea la Turnu Măgurele şi s-a instalat la Nicopole, unde a funcţionat în tot timpul războiului.

Pe când soţul ei, Alexandru Conduratu, se lupta vitejeşte pe front, ea îngrijea cu devotament şi cu inima românească pe răniţi şi nicio muncă, ori cat de grea şi de displăcută, nu o lăsa pe seama altora. Dupa terminarea campaniei, pentru eroismul şi devotamentul arătat răniţilor, ea a fost decorată cu diferite medalii, între care şi „Trecerea Dunării”, care i-a fost dată de regele Carol I.

Terminându-se războiul, Eugenia Conduratu şi-a reluat locul în societatea ieşeană, unde era mult iubită şi apreciată pentru inteligenţa şi inima ei bună şi simţitoare. Era de o milă extraordinară şi compătimea pe toţi cei suferinzi. De asemenea, ea era miloasă şi faţă de animale. Caii îi plăcea atât de mult, încât nu îngăduia vizitiului sau unui birjar, când mergea cu trăsura, să bată caii.

Într-una din zile, mergând pe stradă şi văzând un sătean ce ducea un viţel la abator, ce mergea plângător pe stradă, s-a oprit întrebând pe om unde duce viţelul. Acesta i-a răspuns că-l duce la abator. Imediat, Eugenia Conduratu a cumpărat viţelul, l-a trimis la o prietenă la ţară, plătind lunar pentru întreţinerea viţelului, iar mai târziu l-a dat ca zestre fetei unui ţăran, la măritişul ei.