Scriitorul David E. Flynn, autorul cărţii „Cydonia: The Secret Chronicles of Mars” ne prezintă o teorie foarte interesantă care leagă numărul 33 de zeii extratereştri şi de societatea Illuminati. Iată teoria sa:
* Zeii-extratereştri sau „fiii lui Dumnezeu”, aşa cum sunt ei cunoscuţi în Biblie, au aterizat pe muntele Hermon din Fenicia antică. Acolo, ei s-au împreunat cu femeile, „fiice ale lui Adam” şi au generat o rasă de hibrizi. Aceştia au fost numiţi „Nefilimi”, care înseamnă „cei decăzuţi”.
* Prin influenţa acestor fiinţe cereşti şi a urmaşilor lor, omul a ajuns să dobândească nişte cunoştinţe care depăşeau tot ceea ce exista deja. În Biblie, se vorbeşte de „muşcatul din mărul Pomului Cunoaşterii”. În mitologia greacă, Prometeu a fost cel ce a adus omenirii focul, iar Lucifer înseamnă „aducătorul luminii” (este un alt nume pentru Prometeu).
* Nefilimii şi descendenţii lor au întemeiat organizaţii secrete, gen Illuminati, pentru păstrarea cunoaşterii divine a zeilor, crezând că aceştia se vor întoarce pe Pământ, moment în care ar fi urmat ca întreaga cunoaştere sacră să-i fie dezvăluită rasei omeneşti. Aceste organizaţii secrete, cum ar fi masonii, rozicrucienii şi Illuminati, cunosc calendarul dezvăluirilor programate şi înţeleg că datele şi momentele unor asemenea evenimente sunt în acord cu dogmele simbologice străvechi, astfel încât pot să fie recunoscute de cunoscători ca fiind „revelaţii divine”.
* Muntele Hermon din Fenicia antică, locul primei coborâri a zeilor pe Pământ, se află exact la latitudinea de 33,33 grade nord şi longitudinea de 33,33 grade est faţă de primul meridian (longitudinea Parisului). Concentrarea zeilor pe numărul 33 i-a conferit acestuia semnificaţii oculte, devenind un număr sacru al francmasonilor.
* Masonii înţeleg că puterea numerelor şi simbolurilor derivă din înţelepciunea străveche. Numerele sunt cheia străvechii concepţii cosmogonice, atât spirituală, cât şi fizică, pentru evoluţia actualei rase umane; toate sistemele misticismului religios se bazează pe numere. Pentru a arăta că puterea numărului 33 rezultă din coordonate geografice, masonii au incorporat cele mai importante două simboluri ale navigaţiei în logoul lor, echerul şi compasul.