S-a culcat Zeus (fiul lui Enlil / Iehova din Biblie!??) cu mama sa?


Imagine: generata de AI (Google Gemini)

Unii cred că zeii din vechime, despre care se vorbeşte în atâtea legende şi povestiri, erau doar nişte extratereştri mai avansaţi, care trăiau foarte mult (păreau nemuritori) şi care au ajuns pe Pământ de pe alte planete. Există relatări conform cărora zeii se încrucişau sexual în familie (între fraţi, părinţi, etc.), pentru a-şi păstra „sângele albastru”.

Să ne referim la unul din zeii celebri din mitologia greacă – Zeus – şi aventurile sale intime cu cei din familia sa. Conform lui Zecharia Sitchin, Zeus este fiul extraterestrului Anunnaki Enlil (Iehova din Biblie). Potrivit aceleiaşi mitologiei greceşti, Zeus este fiul lui Cronos şi al lui Rhea. Tot conform aceleiaşi mitologii greceşti, Cronos își înghițise toți copiii (inclusiv frații lui Zeus) pentru a-i împiedica să-l înlăture pe tron, dar Rhea l-a ascuns pe bebelușul Zeus și l-a păcălit pe Cronos să înghită o piatră în schimb. Când Zeus a crescut, l-a forțat pe Cronos să-și regurgite frații. Deși Zeus este faimos pentru numeroase aventuri (cu zeițe, muritori și chiar membri ai familiei, precum sora sa Hera, cu care s-a căsătorit), nu există niciun mit în care Zeus să se culce cu Rhea, mama sa. Pe de ală parte, Zeus, împreună cu sora sa, Demetra, au fost părinţii lui Persephone, zeiţa lumii subterane.

Tare perverşi erau zeii ăştia nemuritori…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.