Dacă vrem să aflăm mai multe despre trecutul îndepărtat al istoriei omenirii, ne putem inspira din cărţi ca Biblia sau textele sumeriene. De acolo putem afla că într-o perioadă extrem de îndepărtată zeii au coexistat cu oamenii. Pare atât de incredibil, încât nu putem crede aşa ceva, tratând astfel totul ca şi mitologie. Dar, dacă totul a fost adevărat? Dacă totul a fost doar o interpretare greşită a evenimentelor reale de atunci?
Să-l luăm, de exemplu, pe Moise, cel pe care Biblia ni-l prezintă ca pe un mare profet. Conform Bibliei, evreii au venit în Egipt datorită foametei, în timpul lui Iosif, personaj provenit din Canaan și care avansase până la un rang de mare demnitar la curtea faraonului. Timp de 430 de ani evreii au fost prizonierii egiptenilor, ca sclavi. În timpul unui faraon (pe care unii l-au identificat cu Seti I), faraonul a văzut o primejdie demografică în faptul că evreii „se înmulțeau” prea mult şi astfel a dat poruncă ca toți pruncii de parte bărbătească ai evreilor să fie uciși, prin înecare în fluviul Nil. Se pare însă că un singur copil a supravieţuit; povestea spune că Ioheved născuse soțului ei, Amram ben Kehat, un copil pe care l-a ascuns de soldații egipteni al faraonului. Aceasta l-a pus într-un coș uns cu smoală și i-a dat drumul să plutească pe Nil. Coșul a fost găsit de una dintre fiicele faraonului și de servitoarele ei. Pruncul a fost numit Moise. Potrivit aceleiași tradiții biblice, Moise a fost crescut și învățat la curtea regală a faraonului ca un cetățean egiptean.
Fiica cea mai mare a faraonului Seti I, cea despre care se presupune că a fost aceea care-l găsise pe Moise în apă, ar fi născut însă după unii din istoricii Egiptului antic, pe Ramses, acesta reieșind a fi, conform acestor speculații, nu mai puțin decât „fratele vitreg” mai mic al lui Moise. Ca urmare, după aceste încercări de reconstrucție istorică, Moise ar fi trebuit să devină faraonul Egiptului, fiind cel mai mare nepot al faraonului de pe atunci. Neștiind (poate) că el însuși era de origine evreiască, Moise vizita câteodată construcțiile faraonului, ridicate de către sclavii evrei.
Odată Moise a văzut un paznic egiptean bătând un sclav evreu. Nesuportând aceasta, el a luat o piatră cu care l-a ucis. Fapta aceasta fiind descoperită, faraonul a hotărât să-l omoare, așa că Moise a fost nevoit să fugă din Egipt de gărzile faraonului. Povestea biblică continuă, spunându-ne că Moise a ajuns în Madian, la o familie de păstori nomazi. Acolo și el s-a făcut păstor, printr-o înțelegere cu preotul madianit Ietro. Mai târziu Moise s-a căsătorit cu Sefora, fiica lui Ietro, care i-a născut un copil. Fiului i-au pus numele Gherșom.
Într-o zi, după cum povestește Biblia, Moise găsește un rug aprins de flăcări, dar care nu se mistuia. Moise a comunicat cu Dumnezeu (zeul unic Yahve) prin acest rug și a primit misiunea de a-i elibera pe evrei din sclavia egipteană. Faraonul murise, iar după el a urmat la tron fiul său. Dumnezeu îl anunță pe Moise că va trimite urgii asupra Egiptului prin acționarea toiagului său miraculos. Moise ajunge în Egipt, unde se arată în fața faraonului și-i cere să-i elibereze pe evrei din robia Egiptului. Faraonul refuză, negând și disprețuind pe Dumnezeul evreilor. Dar cu putere de la Dumnezeu, Moise a scos toiagul, l-a aruncat în fața faraonului, și, minune, toiagul s-a transformat într-un șarpe. Slujbașii faraonului nu s-au lăsat mai prejos și au reușit sa facă la fel cu toiegele lor. În această întrecere de minuni, până la urmă șarpele lui Moise i-a înghițit pe ceilalți șerpi, ai servitorilor. Dar nici atunci faraonul nu s-a lăsat convins și a continuat să refuze a-i elibera pe evreii înrobiți, ba dimpotrivă, i-a chinuit cu munci și mai grele. Dumnezeu îl anunță atunci pe Moise că El va lovi țara Egiptului cu cele 10 urgii (sau Plăgi).
Bun… cam asta e povestirea biblică. Există însă o teorie a conspiraţiei foarte interesantă, care ne spune că profetul Moise nu ar fi altceva decât celebrul faraon Akhenaton! În primul rând, pentru că există unele similitudini între Moise şi Akhenaton. Faraonul egiptean a înlocuit religia politeistă a Egiptului cu un sistem monoteist, ridicându-l pe zeul discului solar Aton la rangul de zeu unic al Egiptului. Mulţi istorici și teologi asociază atonismul cu iudaismul, făcând legătura între istoria domniei lui Akhenaton cu povestea Exodului biblic. Apoi, Akhenaton, la fel ca Moise, a stat şi el în exil, în afara Egiptului. Şi, în al treilea rând este extrem de ciudat cum ambele personaje au trăit în secolul al XIV-lea î.Hr…