În România nu exista tradiţie democratică nici înainte de regimul comunist

4
3.432 vizualizari

romaniaÎn orice analiză asupra istoriei României moderne nu trebuie să se uite nicio clipă că ne-am inaugurat democraţia cu asasinarea celui dîntâi prim-ministru al ţării. Este vorba de Barbu Catargiu, asasinat în anul 1862, patriotul care a vrut să ducă lucid poporul român pe drumul său firesc. O baltă mare de sânge stă sub picioarele noastre şi nu încetăm să călcăm cu bocancii în ea. În aceeaşi baltă s-a scurs şi sângele lui I.G. Duca şi al lui Corneliu Z. Codreanu, al lui Iorga sau Madgearu, al lui Ion Antonescu, Iuliu
Maniu sau Gheorghe Brătianu.

Pentru început, să privim o scurtă cronologie, să subliniem perioadele în care România a cunoscut regimul democratic şi să ne lămurim ce tradiţie avem în acest sistem de valori:

1859-1864: primii ani ai statului român modern; România era condusă printr-un document numit Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 1858, ca expresie a voinţei Marilor Puteri Protectoare, nu a voinţei naţiunii române.
1864-1866: ca urmare a loviturii de stat date de Alexandru Ion Cuza, se instituie un regim cezarist, de autoritate personală, susţinut de o camarilă.
1866-1871: după lovitura de stat care l-a îndepărtat pe Cuza, este introdusă Constituţia democratică, ale cărei prevederi nu pot fi aplicate încă; este o perioadă pre-democratică, străbătută de conflicte antidinastice şi mari tulburări publice.
1871-1906: regim democratic; familia Brătianu conduce însă ferm statul, din umbră.
1907: ca urmare a răscoalei instigate din exterior, se introduce starea de asediu, care limitează libertăţile democratice.
1908-1916: regim democratic.
1916-1922: perioadă de război şi prelungire a stării de asediu, cu limitarea libertăţilor democratice.
1922-1930: regim democratic.
1930-1932: lovitura de stat din 13 iunie 1930 loveşte Constituţia democratică şi introduce sistemul politic dirijat de rege şi camarilă.
1933-1937: reintroducerea stării de necesitate, cu restrângerea libertăţilor democratice.
1938-1940: dictatură regală.
1940-1944: dictatură militară, în regim de război.
1944-1947: regim de ocupaţie militară sovietică, cu restrângerea sau anularea libertăţilor democratice.
1947-1990: dictatură comunistă.

Cele trei dictaturi din perioada 1938-1989 au ocupat 50 de ani din cei aproximativ 130, de când există statul modern român consolidat. Din 1859 pânâ în 1871 au fost 12 ani tulburi şi agitaţi de căutări, între 1871 şi 1930 am
avut parte de 59 de ani de încercări democratice, cu destule amendamente, suficient de aproximative, dar totuşi în drum spre democraţie.

Problema este că, pe acelaşi interval, în 1877 şi 1878, în 1913 şi apoi între 1916 şi 1919, precum şi între 1940 şi 1945 am avut parte, în total, de 13 ani de război, situaţie în care unele libertăţi democratice se suspendă sau se limitează, iar democraţia funcţionează condiţionat. Numeroasele decretări ale stării de necesitate limitau principalele drepturi ale omului: la liberă circulaţie, dreptul de întrunire, libertatea cuvântului, (cenzura) şi legiferau dreptul autorităţii de a folosi armata împotriva cetăţenilor turbulenţi, dreptul de a aresta fără mandat, de a viola proprietatea în scopul cercetării cauzelor.

În anii 1920 şi 1921, sub ministeriatul generalului Alexandru Averescu, am avut un regim pseudo-militar, de urgenţă, cu toate libertăţile democratice limitate în diferite grade. Aşadar, România a cunoscut libertăţile democratice doar ceva mai mult de 4 (patru) decenii, cu intermitenţe, din care cei mai mulţi ani au aparţinut secolului al XIX-lea.

Când privim o astfel de statistică implacabilă, trebuie să înţelegem cu mintea limpede că mentalităţile cetăţeanului român de astăzi au fost prea puţin
construite de o tradiţie democratică. Oricum, peste 86% din populaţia actuală a României este născută şi educată în comunism. Cu atât mai mult, este misiunea cea mai grea să îi modificăm mentalitatea acum, căci ţara nu poate aştepta pasiv maturizarea altor generaţii.

Deocamdată, cronologia ne oferă o singură certitudine: înainte de 22 decembrie 1989 am avut o dictatură comunistă de 45 de ani; înainte de aceasta a fost o dictatură militară de 4 ani şi înainte de ea o dictatură regală de aproape 3 ani. Înainte de oficializarea regimului dictatorial regal, au mai fost 8 ani de distrugere sistematică a regimului democratic. Numai între 1930 şi 1947, într-un interval de 17 ani, sau dat în România 6 lovituri de stat (1930, 1938, 1940, 1944, 1945, 1947) şi au avut loc alte două tentative (1934, 1941).

Democraţia este, aşadar, un moment prea îndepărtat, ca să poată fi un model viu, rămas în memoria colectivă, şi de aceea rămâne pentru România o imagine exclusiv istorică, spre deosebire de alte state unde democraţia este
un eveniment apropiat, conservat în amintirea vie a multor oameni sau în memoria dinamică a unei rezistenţe politice împotriva dictaturii. Altfel spus, pentru alte state democraţia este un mod de viaţă la care s-a revenit după
1989, nu o noutate, ca la noi.